Archive: Cultură Subscribe to Cultură
Premiile Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi (ediția 2012)
Vineri, 2 noiembrie, la Casa cu Absidă a avut loc ceremonia de acordare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi. Juriul format din Vasile Spiridon (preşedinte), Adi Cristi, Nicolae Panaite, Marius Chelaru și Nicolae Corlat, a acordat următoarele premii pentru cărțile care au văzut lumina tiparului în cursul anului 2011: la secțiunea ”Poezie”, premiul a fost acordat lui Nichita Danilov, pentru lucrarea ”Imagini de pe strada Kanta”,...
Ion Bogdan Ştefănescu prezintă cea de-a doua ediţie a turneului său naţional Flautul de aur
Strălucirea unui mare muzician stă în talentul şi măiestria sa, dar şi în instrumentul prin care emoţiile sale se transformă în acorduri de neegalat. O astfel de întâlnire perfectă este cea dintre flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, artistul care a debutat la vârsta de 14 ani pe scena Ateneului Român, a studiat cu cei mai importanţi profesori din ţară şi străinătate, a acumulat un număr impresionant de concerte peste tot în lume şi instrumentul...
Caravana educațională ”Cinema City” ajunge la Iași
Cinema City, liderul pieței din România și cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est, anunță sosirea la Iași a caravanei educaționale organizate pentru profesorii din școlile și liceele din principalele orașe ale țării. Cadrele didactice din școlile și liceele din Iași sunt invitate alături de cei dragi vineri, 26 octombrie, începând cu ora 17.00, la Cinema City Iași pentru a viziona gratuit cele mai noi filme: „Asterix...
Cursuri de limba japoneza si de origami pentru copii cu varsta intre 7 si 11 ani
Asociatia romano-japoneza Himawari organizeaza cursuri de limba japoneza si de origami( pentru copii cu varsta intre 7 si 11 ani). Inscrierile se vor face in perioada 29 octombrie- 03 noiembrie. Pentru mai multe detalii va rugam sa consultati site-ul www.himawari.ro sau pagina de facebook a asociatiei http://www.facebook.com/Asociatia.Himawari.
In Iasi cursurile de limba japoneza in cadrul asociatiei au inceput cu sprijinul voluntarilor japonezi, veniti prin programe...
Expoziția ”Zile de toamnă în culori”, la Casa Corpului Didactic Iaşi
Tora Hamre, elevă în clasa întâi la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iași îi invită pe ieșeni la expoziţia de pictură intitulată ”Zile de toamnă în culori”, care va avea loc joi, 25 octombrie, de la ora 18.30, la Casa Corpului Didactic “Spiru Haret”, din strada Octav Botez nr. 2A, la care invitat special va fi Viorica Toporaş. Expoziţia va putea fi vizitată în intervalul 25 octombrie – 10 noiembrie 2012. Prin picturile...
Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie ”Grigore Vieru” debutează miercuri, 24 octombrie, la Iași
În organizarea Muzeului Literaturii Române Iaşi, Asociaţiei Culturale „Feed Back“ Iaşi, Primăriei municipiului Iaşi, Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Bibliotecii „Ion Creangă“ din Chişinău, Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova – Institutul de Filologie, cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Primăriei municipiului Chişinău, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean (IȘJ) Iaşi şi Colegiul „Costache Negruzzi“ Iași, în...
Regizorul Andrei Șerban va primi Titlul de Doctor Honorius Causa al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași
Renumitul regizor și profesor de teatru Andrei Șerban va primi Titlul de Doctor Honorius Causa al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, în cadrul unei ceremonii special, care va avea loc pe 26 octombrie, de la ora 11.30, în Sala ”Eduard Caudella” de la Casa Balş, din strada Cuza Voda nr. 29. Ceremonia va fi prezidată de rectorul Universităţii de Arte ”George Enescu”, prof. univ. dr. Atena Elena Simionescu, care va rosti un cuvânt...
Radio România Cultural lansează luni în nordul Moldovei un turneu naţional fără precedent în România: Vioara lui George Enescu la sate
„În cursul verii 1914, în atmosfera agitată, premergătoare începerii războiului mondial, George Enescu a dat o serie de concerte în scopuri de binefacere.
Odată cu intrarea României în război, în august 1916, Enescu și-a continuat cu și mai mare energie activitatea, întâi la București, apoi în Moldova.
A dat numeroase recitaluri, concerte și spectacole prin spitale, școli, cazărmi.
Mulți dintre ascultători, întorcându-se acasă, de la aceste...
Pelegrin printre cuvinte
Asociatia Universul Prieteniei organizează marţi, 23 octombrie 2012 ora 17, la Muzeul „Mihai Eminescu”, din Parcul Copou Iaşi, lansarea volumului de poezie „Pelegrin printre cuvinte”, apărut sub egida Asociaţiei Universul Prieteniei. Despre autoare, poetul Horia Zileru, cel care va face şi prezentarea volumului, scrie în posfaţă: Sufletul Marioarei Vişan îşi cântă vârsta care nu poate trăi în afara poeziei.
Vom avea alături de noi, ca...
Un turneu naţional fără precedent în România: vioara lui George Enescu la sate
„În cursul verii 1914, în atmosfera agitată, premergătoare începerii războiului mondial, George Enescu a dat o serie de concerte în scopuri de binefacere.
Odată cu intrarea României în război, în august 1916, Enescu și-a continuat cu și mai mare energie activitatea, întâi la București, apoi în Moldova.
A dat numeroase recitaluri, concerte și spectacole prin spitale, școli, cazărmi.
Mulți dintre ascultători, întorcându-se acasă, de la...