Archive: Cultură Subscribe to Cultură

Peste 2.000 de credincioşi au participat, sâmbătă, la procesiunea de Florii de pe străzile Iaşului

Aproximativ 2.000 de credincioși au participat sâmbătă după amiaza la pelerinajul de Florii de la Iaşi, care a readus în memorie momentul intrării în Ierusalim a Domnului Nostru Iisus Hristos. Procesiunea a început la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Bărboi şi a continuat pe o lungime de kilometru şi jumătate pe traseul: Biserica „Sfântul Sava” – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană. După...

Programul pelerinajului de Florii de la Iaşi

Tradiționalul pelerinaj de Florii va avea loc în acest an, la Iaşi, sâmbătă, 8 aprilie (Sâmbăta lui Lazăr), începând cu ora 15.00, când la Biserica „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” – Bărboi va fi săvârșită slujba Vecerniei. Preoții și credincioșii vor pleca apoi spre Catedrala Mitropolitană, conform următorului program: * Ora 15.00 – Slujba Vecerniei, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” – Bărboi; * Ora 16.00...

Concert cameral caritabil: Cvartetul „Ad libitum” și pianista Raluca Știrbăț, la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Filarmonica „Moldova” Iași, invită publicul la un concert cameral caritabil, susținut de Cvartetul „Ad libitum”, care va avea loc joi, 6 aprilie, de la ora 19.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii. Invitata specială a acestui eveniment este pianista Raluca Știrbăț, programul cuprinzând Cvintetul cu pian în fa minor, op. 34, de Johannes Brahms. Concertul va fi prezentat...

Expoziție „Arhitectura Independenței în Europa Centrală” , la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Institutul Polonez din București, invită publicul să viziteze expoziţia „Arhitectura Independenței în Europa Centrală”, deschisă în perioada 7 aprilie – 7 mai, la Palatul Culturii din Iași. Rezultat al unui proiect cultural cofinanțat din fondurile Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia, ca parte a Programului multianual NIEPODLEGŁA...

Filme în premieră, invitați speciali și un cine-concert la Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film

Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film ajunge din nou la Iași, cu o ediție sub genericul „Femeia, eterna poveste?”. Evenimentul este programat în perioada 21-23 aprilie la Cinematograful Ateneu din Iași și aduce în atenție un program special. Printre invitații ediției a IV-a se numără directorul artistic al festivalului, Irina-Margareta Nistor (cine-interpret), Andreea Sabbadini (online), Ștefan Feldmann (psiholog), Dragoș Zămosteanu (regizor)...

Managerul Ateneului Naţional din Iaşi a primit Medalia Regală pentru Loialitate

Joi, 30 martie, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, managerul Ateneului Național din Iași, tenorul Andrei Apreotesei, a primit Medalia Regală pentru Loialitate. „Am primit onorat Medalia Regală pentru loialitate din partea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române. Aceasta vine ca o recunoaștere a celor 15 ani de activitate artistică și 7 ani de administrație culturală, pe de o parte,...

Fostul Cinematograf “Tineretului” va fi reabilitat şi modernizat

Consilierii locali ieşeni au aprobat cu unanimitate de voturi, în ședința care a avut loc în această săptămână, un proiect de hotărâre privind reabilitarea arhitecturală şi funcţională a fostului Cinematograf  “Tineretului”,  Documentaţia de Autorizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI), precum şi indicatorii tehnico – economici ai proiectului, în valoare de 27.084.906,05 lei, inclusiv TVA. Potrivit notei de fundamentare care a însoţit...

Cassian Maria Spiridon, reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi

Scriitorul Cassian Maria Spiridon a fost reales în funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iaşi pentru un nou mandat de cinci ani. În cadrul Adunării Generale a USR – filiala Iaşi, desfăşurată vineri, 31 martie, Cassian Mara Spiridon a obţinut 119 voturi din totalul celor 120 de voturi valabil exprimate. În urma voturilor obţinute, în Comitetul de conducere al USR – filiala Iaşi au mai fost aleşi, pe lângă...

Expoziția temporară „Păresimile. Tradiții în Postul Mare”

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 5 – 23 aprilie, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, expoziția temporară „Păresimile. Tradiții în Postul Mare”. Reunind obiecte din patrimoniul Muzeului Etnografic al Moldovei, expoziția aduce în centrul atenției două elemente definitorii ale perioadei pascale: grija pentru cei plecați dintre noi și încondeierea ouălor, ca formă...

„De la UNTOLD la Hristos” – conferinţă în Sala “Iustin Moisescu” a Ansamblului Mitropolitan

Comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” organizează joi, 30 martie, începând cu ora 18.00, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblul Mitropolitan din Iaşi, o conferinţă susţinută de Sorin şi Diana Gadola din Cluj-Napoca. După multe căutări spirituale, aceştia L-au redescoperit pe Hristos, iar din acel moment povestea vieţii lor se numeşte „De la UNTOLD la Hristos”, parcurs în care au susţinut diverse conferinţe, vorbind tinerilor...
;