Archive: Sănătate Subscribe to Sănătate
Institutul Regional de Cardiologie din Iași va fi autorizat pentru efectuarea de transfuzii sanguine
Din cele nouă unități spitalicești din județul Iași, evaluate în perioada 09-12.08.2016 (exclusiv Spitalul Clinic ”Sf. Spiridon” – care a fost autorizat la sfârșitul lunii iulie 2016) privind autorizarea sanitară a unităților de transfuzie sanguine, până acum s-a finalizat evaluarea în vederea autorizării pentru încă o unitate, respectiv Institutul Regional de Cardiologie. ”Pentru celelalte spitale s-a constatat că activitatea de transfuzii...
Laborator ultramodern, realizat cu fonduri europene, la Spitalul ”Dr. C. I. Parhon” din Iași
Spitalul Clinic ”Dr. C. I. Parhon”, unitate medical aflată în administrarea Primăriei municipiului Iași, va dispune, în curând, de un laborator modern, realizat prin intermediul fondurilor europene. În şedinţa extraordinară de joi, 18 august, consilierii locali urmează să decidă în privinţa trecerii din administrarea Spitalului ”Dr. C. I. Parhon” în administrarea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Gr. T. Popa” a spaţiului în...
Farmacia Dona din str. Vasile Lupu va avea program non-stop pe 15 august
Luni, 15 august, cu ocazia Sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, farmacia DONA, din strada Vasile Lupu nr. 82 A va funcţiona cu program non-stop. Astfel, ieşenii vor avea acces 24 de ore din 24 la un portofoliu diversificat de medicamente şi produse destinate sănătăţii, precum şi la consiliere de specialitate oferită de echipa de farmacişti DONA. ”Profesia de farmacist presupune, în primul rând, o mare responsabilitate faţă de pacient şi de comunitate....
Aproape 11.000 de solicitări la Ambulanță, în luna iulie, în județul Iași
În luna iulie 2016, la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Iași au fost înregistrate 10.812 de solicitări, dintre care 7.110 urgențe majore Cod Roșu și Galben, 3.153 urgențe Cod Verde și 549 de solicitări de transporturi. Potrivit reprezentanților SAJ Iași, solicitările au fost după cum urmează: 70 accidente rutiere, 208 accidente vasculare cerebrale, cinci cazuri stop cardio-respirator, 22 infarct miocardic acut, 27 angină pectorală, 13 edem pulmonar,...
Camelia Bogdănici: ”Deciziile luate de Ministerul Sănătății privind plata gărzilor crează confuzii în rândul medicilor”
Medicii ieșeni atrag atenția asupra unor confuzii și contradicții din actele normative și dispozițiile anunțate în ultima perioada de către Ministerul Sănătății. Astfel, în timp ce Guvernul României a decis că ”plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanței de Urgență (OG) Nr. 20/2016, începând cu data de 1 octombrie anul acesta”, medicii au fost informați, prin...
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei, marcată la Iași
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, eveniment care se marchează anual pe data de 28 iulie are ca atemă în acest an hepatita virală, reprezentând o oportunitate de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament. La nivel mondial, 400 de milioane de persoane trăiesc cu virusurile hepatitei B şi C şi 1,4 milioane mor anual din cauza acestor infecţii. 95% din oamenii care trăiesc cu hepatite...
Antibiotice a dat startul celei de-a VII-a ediții a Școlii de vară a+
Proiect de tradiție al companiei Antibiotice, „Școala de vară a+” și-a deschis porțile, joi, 14 iulie 2016, pentru a VII-a ediție. Timp de patru săptămâni, sunt susținute cursuri gratuite pentru studenți din ultimul an, masteranzi şi absolvenți ai facultăților de Farmacie, Chimie, Biologie şi Inginerie Chimică. Cei 30 de studenți si absolvenți care au îndeplinit condițiile necesare pentru a se înscrie la „Școala de vară a+” vor...
Facultățile de Medicină din România fac front comun pentru optimizarea sistemului de sănătate
Reprezentanții facultăților de medicină din România au fost prezenți, în perioada 8-10 iulie, la Gura Humorului, la conferința ”Responsabilitatea socială a facultăților de medicină – pentru un acces mai bun la îngrijiri medicale de calitate”, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa“ din Iaşi. În cadrul conferinței, reprezentanții facultăților de medicină din țară au prezentat rezultatele preliminare...
Primăria va aloca în acest an 560.000 de lei pentru dotarea cu echipamente medicale a spitalelor ieșene
În acest an, municipalitatea ieșeană va continua programul de investiții, respectiv de dotare cu echipamente medicale de ultimă generație, a celor două unități spitalicești aflate în subordine. Astfel, în ceea ce privește Spitalul Clinic de Recuperare, în acest an urmează să fie alocate 2,1 milioane de lei pentru modernizarea Compartimentului central de sterilizare, din care 460.000 de lei reprezintă contribuția municipalității la această investiție,...
Măsuri pentru eliminarea riscurilor apariției infecțiilor nosocomiale la Spitalul ”Sfântul Spiridon”
În urma deceselor înregistrate în ultima perioadă în cazul unor bolanvi care au fost internați în Spitalul Clinic Județean ”Sfântul Spiridon” din Iași și care ar fi fost infectați cu stafilococul Clostridium difficile, la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) a avut loc vineri, 8 iulie, o întâlnire la care au luat parte managerii și specialiștii epidemiologi din cadrul DSP și Spitalului ”Sf. Spiridon”. În urma discuțiilor a fost...


