Archive: Sănătate Subscribe to Sănătate

După 16 ani, Iașul este din nou gazda Congresului Național de Farmacie și România

În perioada 24-27 septembrie, la Iași se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Congresului Național de Farmacie din România (CNFR), eveniment  la care participă peste 2.000 de specialiști din domeniul farmaceutic (cercetători, producători de medicamente, cadre didactice, farmaciști de circuit deschis, farmacisti, clinicieni etc.) din țară și de peste hotare. Tema congresului din acest an, organizat pentru a doua oară la Iași, după o absență de 16 ani,...

Metodologie unică pentru organizarea cursurilor de formare a asistenților medicali generaliști

Școala Postliceală Sanitară ”Grigore Ghica-Vodă” Iași va găzdui în această săptămână întâlnirea finală de lucru din cadrul programului special de revalorizare a formării inițiale de asistent medical generalist, dobândită anterior datei de 1 ianuarie 2007, destinată absolvenților învățământului postliceal și superior, aprobat prin Ordinul comun al Ministerului Educației Naționale (MEN) și al Ministerului Sănătății nr. 4317/943/2014....

A fost înființată Asociația Română de Educație în Hipertensiunea Arterială (ARE-HTA)

Săptămâna trecută, la București a avut loc lansarea oficială a Asociaţiei Române de Educaţie în Hipertensiunea Arterială (ARE-HTA), organizaţie neguvernamentală care are ca scop promovarea educației medicale ca parte importantă a managementului hipertensiunii arteriale. Evenimentul a avut loc în cadrul Congresului Societății Române de Hipertensiune, manifestare medicală care reuneşte anual sute de profesionişti în domeniul sănătăţii ce tratează...

Iașul, gazda celei de-a X-a ediții a Congresului Național de Chirurgie Cardiovasculară

La Iași au debutat vineri, 19 septembrie, lucrările Congresului Național de Chirurgie Cardiovasculară, eveniment organizat de Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară (SRCC).  Aflat la cea de-a X-a ediție, aniversară, congresul a devenit deja o întâlnire anuală tradițională a specialiștilor din domeniul chirurgiei cardiovasculare., la manifestare fiind prezenți peste două sute de chirurgi de renume din Germania, Ungaria, Polonia, Franţa, Finlanda,...

Manifestări prilejuite de ”Ziua Pompierilor din România”, organizate la Iași

Cu prilejul ”Zilei Pompierilor din România”, care se aniversează în fiecare an pe data de 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate împlinirii a 166 de ani de la ”Bătălia din Dealu Spirii”. Astfel, în perioada 8-10 septembrie, pompierii au răspuns solicitării Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Iaşi, participând la o acţiune...

Dieta vegetariană ”Raw vegan”, prezentată în premieră la Iași

Într-o lume plină de agitaţie şi în care alimentele cu E-uri şi produsele fast-food au devenit principalele feluri de mâncare ale oamenilor se impune tot mai mult reconsiderarea stilului de viaţă sănătos, concluzie ce rezultă şi din statisticile medicale. Hipertensiunea arterială, diabetul, bolile aparatului circulator şi afecţiunile hepatice sunt în creştere şi mulţi bolnavi s-au reîntors la produsele naturale. Nimic nu ne va convinge mai mult...

Au ajuns primele doze de vaccin împotriva hepatitei B

Joi, 4 septembrie, la Iași au ajuns primele doze de vaccin împotriva hepatitei B, în aceeași zi fiind demarată și acțiunea de distribuire a acestora către unitățile medicale din teritoriu. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, Marius Voicescu, începând de vineri, 5 septembrie, maternitățile din Iași, Pașcani și Hârlău vor demara acțiunea de vaccinare a copiilor. Reamintim că în cursul acestei săptămâni,...

La Iași a fost lansat programul național de educație și prevenție ”Spunem NU hepatitei în Moldova”

În organizarea Institutului Naţional de Boli Infecţioase ”Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti, a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Sfânta Parascheva” din Iași și a Asociaţiei Medicale ”Mihai Ciucă” și cu sprijinul Primăriei, la Iași a fost lansat oficial joi, 4 septembrie, programul național de educație și prevenție ”Spunem NU hepatitei în Moldova”. La eveniment, care s-a desfășurat în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași,...

Județul Iași a primit de la Ministerul Sănătății 2.600 de doze de vaccin anti-hepatic B

Ministerul Sănătăţii a repartizat marți, 2 septembrie, Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași un număr de 2.600 de doze de vaccin anti-hepatitic B. După cum a anunțat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iași, dozele de vaccin vor fi preluate de la sediul Companiei Unifarm SA, urmând să ajungă la Iași până la sfârșitul acestei săptămâni. Vaccinul va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, cât şi pentru vaccinarea...
;