Archive: Sport Subscribe to Sport

Poli Iași și-a prezentat lotul cu care va aborda noul sezon al Ligii 2 (GALERIE FOTO)

În prezența a circa o mie de spectatori, pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Dealul Copoului a avut loc, joi seara, prezentarea oficială a lotului cu care Politehnica Iași va aborda noul sezon al Ligii 2, unul în care obiectivul fixat de conducere este promovarea în prima ligă. Pe lângă cei cinci fotbaliști din sezonul trecut, care aveau contracte încheiate cu clubul pentru încă un an (Brânză, Kuadio, Plămadă, Fr. Cristea și Plokhotniuk), în...

Poli Iași va debuta sâmbătă, 6 august, în campionat. Meciul de la Galați va fi transmis în direct la TV

Federația Română de Fotbal (FRF) și deținătorii drepturilor TV au anunțat, miercuri, programul pe zile și ore precum și televizările din prima etapă a Ligii 2, competiție care va debuta săptămâna viitoare. Deschiderea noii stagiuni a Ligii 2 va avea loc joi, 4 august, la ora 18.00, la Buftea, cu confruntarea dintre nou promovata Progresul Spartac București și Dinamo. Etapa continuă vineri, 5 august, de la ora 17.00, cu întâlnirea dintre Unirea Slobozia...

BCR Iași Open – gata de start! Nume importante pe tabloul principal de simplu

Turneul de tenis feminin BCR Iași Open este un nou prilej de a populariza acest minunat sport în rândul ieșenilor, care au devenit în ultima perioadă din ce în ce mai atrași de sportul alb. Afirmația aparține primarului Mihai Chirica și a fost făcută joi, în cadrul conferinței de presă desfășurată la Baza sportivă de la Ciric, prilejuită de organziarea în perioada 1-7 augiust, la Iași, a turneului WTA 125 BCR Open Iași. “În ultima vreme, Iașul...

Au fost finalizate lucrările de modernizare a terenului sintetic din Copou (GALERIE FOTO)

Municipalitatea anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a terenului sintetic din cadrul Complexului sportive „Emil Alexandrescu”. Terenul, inaugurat în urmă cu 15 ani, se deteriorase în ultimul timp, motiv pentru care a fost nevoie de refacerea lui, astfel încât fotbaliștii de la Politehnica să-și poată efectua antrenementele în cele mai bune condiții. Potrivit primarului Mihai Chirica, lucrările de modernizare au constat în decopertarea gazonului...

Baza sportivă de la Ciric va găzdui în premieră turneul WTA 125 “BCR Iași Open”

La puțin timp după încheierea celei de-a III-a ediții a turneului ATP Challenger 100 ”Concord Iași Open”, Baza Sportivă Ciric va găzdui, în prima săptămână a lunii august, ediția inaugurală a turneului WTA 125 ”BCR Iași Open”. Evenimentul, programat în perioada 1-7 august, este dotat cu premii în valoare de 115 000 de dolari și 160 de puncte WTA, iar director de turneu este Daniel Dobre. Prima ediție va aduce la start o puternică prezență...

Poli Iași a încheiat stagiul de pregătire din Bulgaria cu o nouă victorie

Poli Iași a încheiat cu o nouă victorie seria meciurilor de verificare disputate în cantonamentul de la Bansko, după ce elevii lui Claudiu Niculescu au trecut miercuri după amiază de FC Pirin Gotse Delchev, formație din liga a treia din Bulgaria, cu scorul de 2-0 (1-0). Ambele goluri ale ieșenilor au fost înscrise de Plokhotniuk (min. 35 și min. 77), ucraineanul consolidându-și astfel titlul de golgheter al echipei în cantonamentul din Bulgaria, cu cinci...

A fost stabilit țintarul Ligii 2 (ediția 2022/2023). Poli Iași, ghinionistă la tragerea la sorți

La sediul Federației Române de Fotbal (FRF) a avut loc miercuri, 20 iulie, tragerea la sorți a programului ediției 2022/2023 a Ligii 2. Politehnica Iași nu a avut noroc la tragerea la sorți, elevii lui Claudiu Niculescu urmând să dispute în sezonul regulat zece partide în deplasare și doar nouă pe teren propriu. În plus, din totalul celor zece deplasări, trei vor fi efectuate în județul Timiș, după cum urmează: etapa a 9-a la Ripensia Timișoara,...

Turneu național de fotbal pentru juniori, la Universitatea de Științele Vieții

Peste 150 de tineri fotbaliști născuți în anul 2011 vor participa la turneul național Didi Academy Cup – Iași, competiție fotbalistică găzduită în perioada 22 – 24 iulie de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USV).  „Competiția se va desfășura pe terenul de iarbă de la Universitatea de Ştiinţele Vieții din Iaşi, instituția de învățământ fiind unul dintre partenerii principali ai turneului. Desfășurat...

Poli Iași defilează în stagiul de pregătire din Bulgaria

Politehnica Iași a învins într-un meci–test disputat duminică în cantonamentul de la Bansko (Bulgaria), pe Akritas Chlorakas, formație care a promovat în această vară în prima ligă din Cipru, cu scorul de 2-1 (1-1), prin golurile reușite de Karachanakov (min. 27) și Plokhotniuc (min. 89). Elevii lui Claudiu Niculescu au început întâlnirea în formula: Brânză – Martac, Lică, Tincu,  Finică – Vașvari, Fr. Cristea – Karachanakov,...

O nouă victorie pentru Poli Iași în stagiul de pregătire de la Bansko

Aflată în stagiu de pregătire centralizată la Bansko (Bulgaria), în vederea pregătirii debutului în noua ediție de campiuonat a Ligii 2, Politehnica Iași a disputat sâmbătă după amiază un nou meci de verificare în compania unei formații din prima ligă a Nigeriei. Deși întâlnirea nu fusese prevăzută inițial în programul de pregătire întocmit de oficialii moldoveni, aceasta a reprezentat un bun prilej pentru antrenorul Claudiu Niculescu de a...
;