În sezonul 2022/2023 al Diviziei A de handbal feminin,competiție care va debuta la sfârșitul acestei săptămâni, CSM Iași 2020 va evolua în Grupa B, alături de formațiile CS Handbal Club Harghita, CSM Bacău, CS Ştiinţa Bacău, CSM Roman, HCF Piatra Neamţ, Centrul Naţional de Excelenţă Sfântu Gheorghe, CSM Corona Brașov, CSM Făgăraş și CSM Galaţi 2, a anunțat Federația Română de Handbal (FRH).
Conform țintarului Diviziei A, elevele antrenorilor Daniel Bura, Macrina Tomuleac şi Florin Trofin vor debuta în noul sezon sâmbătă, 10 septembrie, în deplasare, în compania formației HCF Piatra Neamț, urmând ca în etapa a II-a, acestea să evolueze, tot în deplasare, pe 17 septembrie, împotriva celor de la CSM Galați 2.
În primul meci pe teren propriu, ieșencele vor întâlni pe 24 septembrie, formația Centrului Național de Excelență Sfântu Gheorghe.
Potrivit regulamentului stabilit de FRH, după meciurile tur-retur, primele două clasate din cele trei serii la care se vor alătura formațiile de pe locul 3 cel mai bine clasate se vor califica la turneul final format din opt echipe. Primele două formaţii participante la turneul final vor promova direct în Liga Națională, în timp ce echipele clasate pe locurile 3 și 4 vor disputa un baraj cu locurile 11, respectiv 12 din primul eşalon.
Componența celor trei seriii ale Diviziei A:
Seria A: CSU Știința București, CS Rapid București 2, ACS Spartac București, ACS Unirea Dobroești, CSM București 2, CS Activ Prahova Ploiești, SCM Gloria Buzău 2, HC Dunărea Brăila 2, CSU Neptun Constanța, CSM Unirea Slobozia; Seria B: CS Handbal Club Harghita, CSM Bacău, CS Știința Bacău, CSM Roman, HCF Piatra Neamț, CSM Iași 2020, Centrul Național de Excelență Sfântu Gheorghe, CSM Corona Brașov, CSM Făgăraș, CSM Galați 2; Seria C: CSU Reșița, CSU Universitatea de Vest Timișoara, CSM Deva, ACS LIviu Rebreanu Turda, CSU Cluj, CS Arena Târgu Mureș, CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud 2, CNOPJ Baia Mare, CSU Oradea, CNE Râmnicu Vâlcea.
Prezentarea oficială a lotului cu care CSM Iași 2020 a avut loc miercuri, 7 septembrie, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, în prezența primarului Mihai Chirica și a președintelui clubului, Vladimir Danilov.
La eveniment au fost prezenți antrenorii Daniel Bura, de la Liceul cu Program Sportiv (LPS), şi Macrina Tomuleac de la Clubul Sportiv Şcolar (CSŞ) Unirea Iași, alături de preparatorul fizic Florin Trofin, lector universitar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Ssport a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
În ceea ce privește jucătoarele, majoritatea dintre acestea au fost transferate în această vară de la formații din afara Iașului, printre cele mai cunoscute numărându-se portarul Ancuța Moroianu, de la Gloria Bistrița Năsăud 2, inter-ul ucrainean Oleksandra Zholobovych, care a mai evoluat în carieră la Minaur Baia Mare, Bianca Stanca (extremă stângă) şi Mădălina Georgiana Olariu (centru), ambele de la CSM Târgu Jiu, echipă promovată în această vară în Liga Națională, Anisa Şerban (centru), de la Dacia Mioveni, Diana Dincă (extremă stângă), de la Activ Ploieşti, și Georgiana Olaru (pivot), de la Corona Braşov. Singura ieșeancă din lot este Miluţa Gabriela Ciofu (pivot), campioană de junioare I cu LPS Iaşi (antrenor Veniamin Lupan) în 2011.