Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Iașul, gazda celei de-a 47-a ediții a Congresului Național al Societății Române Române de Neurochirurgie
La Palatul Culturii au debutat joi lucrările Congresului Internațional al Societății Române de Neurochirurgie, manifestare de tradiție, aflată în acest an la cea de-a 47-a ediție. Timp de trei zile, la eveniment sunt prezenți peste două sute de specialiști din țară și de peste hotare, care vor expune în cadrul sesiunilor în plen și pe secțiuni ultimele noutăți din domeniul neurochirurgiei. În paralel cu această manifestare, la Iași are loc și...
Începând de luni, 3 octombrie, ieșenii pot depune la Primărie cererile pentru acordarea ajutoarelor de căldură
Începând die luni, 3 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, va începe acţiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire a locuinţei, precum și a stimulentelor pentru energie acordate în baza prevederilor Legii nr. 226 / 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
În cazul încălzirii locuinţei cu agent termic în sistem centralizat...
Testări medicale gratuite în mediul rural – caravana „Nu am făcut destul” ajută la depistarea bolilor oncologice
În weekend-urile din perioada 24 septembrie – 20 noiembrie, aproximativ 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).
Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, teste PSA pentru prostată, dermatoscopii pentru...
Vasile Pogor și Vasile Burlă, comemorați de Ateneul Național din Iași
Vineri, 30 septembrie, vor fi resfințite mormintele lui Vasile Pogor și al lui Vasile Burlă. Cele două monumente istorice au fost restaurate de Ateneul Național din Iași în cadrul proiectului „Cimitirul Eternitatea – Monument istoric | Muzeu în aer liber”, ediția a II-a.
De la ora 16.00, în Cimitirul Eternitatea va avea loc ceremonia de resfințire a mormintelor lui Vasile Pogor și al lui Vasile Burlă. Locurile de odihnă veșnică ale celor două...
Iașul a primit cea de-a doua tranșă de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătății
Joi, 28 septembrie, la Iași a ajuns cea de-a doua tranşă de vaccin antigripal de la Ministerul Sănătății, care constă în 26.060 doze ce vor fi utilizate pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
În perioada 3-7 octombrie 2022, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iaşi va distribui medicilor de familie dozele de vaccin antigripal sezonier, destinate următoarelor categorii beneficiare:
Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni –...
Numărul cazurilor de coronavirus, în ușoară scădere la Iași
În ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 47 de cazuri noi de coronavirus, cu unul mai puțin față de ziua anterioară, anunță Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 15 externări și 14 internări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total...
Noua generație de designeri își prezintă creațiile la ART EAST FASHION WEEKEND, în grădina Palas
Expresivitate, culoare, stil, extravaganţă, rafinament, nonconformism, în acest weekend, la Palas. Creaţii pline de personalitate, semnate de tineri designeri din ţară şi Republica Moldova, vor putea fi admirate sâmbătă, pe catwalk-ul din grădina Palas, cu ocazia ART EAST FASHION WEEKEND, al cărui invitat special este Stephan Pelger, unul din cei mai apreciaţi creatori de modă din România.
15 tineri designeri vor avea, în acest final de săptămână,...
Autobuzele de pe traseul 23 circulă, începând de astăzi, după un nou grafic
Începând de astăzi, circulația autobuzelor de pe traseul 23 se desfășoară după un nou grafic, anunță Compania de Transport Public (CTP). Astfel, la orele de vârf, autobuzele pleacă de la capetele de linie, din Miroslava și respectiv Podu-Roș, cu o altă frecvență decât până acum, după cum urmează: dimineața, din Miroslava, la orele: 06:30, 06:45, 07:00, 07:20, 07:40, 08:00, urmând ca după amiaza, în intervalul orar 12:00 – 16:20, autobuzele...
Programul ediției din acest an al “Sărbătorilor Iașului”, aprobat de Consiliul Local
Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni au aprobat joi, cu unanimitate de voturi, programul desfășurării evenimentelor publice organizate cu ocazia ediției din acest an a “Sărbătorilor Iașului”.
Bugetul estimat pentru organizarea și desfășurarea ediției din acest an a “Sărbătorilor Iașilor” este de 1.198.000 de lei. Pe lângă o serie de manifestări devenite deja tradiționale, cum ar fi Ceaiul Pelerinilor, Masa Pelerinilor,...
Panourile de semnalizare de la intrările în județ, reabilitate de Consiliul Județean
Consiliul Județean Iași a continuat și în acest an acțiunea de reabilitare și modernizare a panourilor de semnalizare de la intrările din județ. Astfel, dacă în anul 2021 au fost reabilitate panourile de pe DN 24, în localitățile Ciortești și Victoria, DN 24C (localitatea Bivolari), DN28 (localitatea Gorban) și DN 28B (Deleni), în acest an s-a reușit refacerea și instalarea panourile de pe DJ 246 Tufeștii de Sus, DJ 248 Scânteia, DJ 248E Alexești,...