Monthly Archives: August 2022

Exercițiu de simulare privind producerea un explozii cu victime multiple la CET 2 Holboca (GALERIE FOTO)

La Centrala Electro Termică (CET 2) Holboca a avut loc joi, 18 august, un exercițiu de simulare a producerii unei explozii soldată cu victime multiple. Scopul acțiunii l-a reprezentat modul în care este gestionat un astfel de eveniment (accident major urmat de incendiu). „Domeniul situațiilor de urgență presupune o pregătire continuă și complexă. Am participat astăzi la un exercițiu care a implicat inclusiv declanșarea Planului roșu de intervenție...

Conferință pe tema protecției consumatorilor, organizată la Primărie

În Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași au debutat joi, 18 august, lucrările Conferinței „Iași – Capitala Consumatorilor din România”. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori – Convenția CONROM, este dedicat marcării a 30 de ani de la adoptarea principalului act normativ care reglementează domeniul protecției consumatorilor:...

„Dansuri simfonice”, un concert al Filarmonicii în Amfiteatrul Palas

Amfiteatrul Palas a găzduit de-a lungul timpului o varietate de evenimente, devenind astfel una dintre scenele unde publicul ieșean revine cu drag. În această săptămână, Filarmonica de Stat Moldova Iași susține un concert special, sub bagheta dirijorului Józef Horváth.   Concertele din cadrul Stagiunii Estivale susținute de Filarmonica de Stat Moldova Iași continuă, următorul având loc vineri, 19 august 2022, de la ora 19.00, în Amfiteatrul Palas....

Prezență de 84,63% a elevilor ieșeni la cea de-a treia probă scrisă a a examenului național de Bacalureat

Prezența la cea de-a treia probă scrisă a examenului național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2022), respectiv cea la alegere a profilului, în județul Iași, desfășurată joi, 18 august, a fost de 84,63%, informează Inspectoratul Școlar Județean, din totalul celor 735 de candidați înscriși la această probă prezentându-se la examen 622 de candidați, din care 450 din promoția curentă și 172 din promoțiile anterioare. Nu au participat la...

Iașul se va transforma, în acest week-end, în “tărâmul faptelor bune”

La sfârșitul acestei săptămâni, Iașul se va transforma în tărâmul faptelor bune, cu ocazia desfășurării Festivalului Familiei – INIMO, eveniment organizat de Asociația “Glasul Vieții” și susținut și de Primăria Municipiului Iași. Astfel, timp de trei zile, vineri, 19 august, sâmbătă, 20 august, și duminică, 21 august, nume sonore ale muzicii românești vor cânta pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, pentru a pune umărul...

Județul Iași va avea două reprezentante la fotbal feminin în sezonul 2022/2023

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal (FRF) a aprobat în ședința de joi, 18 august, componența seriilor Ligilor 2 și 3 la fotbal feminin, precum și formatul competițiilor de junioare pentru sezonul 2022/2023. În cadrul întâlnirii s-a stabilit și programul competițional al Ligii 2 Feminin, care va debuta pe 28 august și la care vor lua parte, în premieră, 20 de echipe. De remarcat că sezonul 2022/2023 este primul în care cluburile din Liga...

Piața Metropolitană, organizată în premieră pe esplanada din Dancu

Cele mai bune produse ale fermierilor și meșteșugarilor din jurul Iașului se adună la Piața Metropolitană, duminică, 21 august, între orele 8.30 – 20.00, în Parcul Dancu (pe esplanadă). În cadrul evenimentului, aflat la prima ediție, ieșenii vor găsi produse proaspete, lactate, preparate afumate și conservate, toate cu amprenta rețetelor moștenite de la bunicii noștri. Evenimentul este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona...

Numărul turiștilor care au vizitat Iașul, în creștere cu 71,9% față de anul trecut

În luna iunie 2022, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Iași au înregistrat o creștere cu 62,2%, iar înnoptările cu 54,1%. Potrivit unui raport al Direcției Județene de Statistică (DJS), în semestrul I din 2022, comparativ cu intervalul similar din anul anterior, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Iași au...

O nouă grădiniță cu program prelungit, inaugurată la Războieni

Școala Gimnazială „Constantin Teodorescu” din Războieni (comuna Ion Neculce) a inaugurat în această săptămână un nou corp de clădire, în care va funcționa Grădinița cu Program Prelungit (GPP) din această localitate. Investiția a fost realizată prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală – Submăsura 7.2 – Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructură educațională...

981 de locuri de munca puse la dispoziția ieșenilor de AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie în perioada 17 – 24 august un număr de 981 de locuri de muncă vacante, din care 802 pentru persoanele cu studii medii şi 179 pentru cele cu studii superioare. Cele mai multe locuri disponibile sunt în construcții (429), servicii (346), din care 116 în hoteluri și restaurante și 35 în comerț, 142 în industrie și 62 în confecții. Potrivit portalului de mobilitate...
;