Monthly Archives: October 2022

Peste 85.000 de sarmale, oferite credincioșilor la “Masa pelerinilor”

Credincioșii aflați în aceste zile la Iași, pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuviose Parascheva, au luat parte vineri, 14 octombrie, la fel ca și în ceilalți ani, la tradiționala masă de după Sfânta Liturghie, oferită de autoritățil în curtea Cantinei de Ajutor Social. În acest an, meniul oferit de reprezentanții municipalității la “Masa pelerinilor” a constat în nu mai puțin de 85.000 de sarmale, cornuri, fructe, vin și suc....

„Sustainability Forum în Iași”

În perioada 18-19 octombrie 2022 are loc, la Iași, prima ediție a Forumul Internațional al Sustenabilității cu tema „Dezvoltarea relațiilor economice multilaterale în Europa de Sud-Est și regiunea Dunării în contextul dezvoltării durabile”. Evenimentul de deschidere are loc la Primăria Municipiul Iași în ziua de 18 octombrie începând de la ora 10:00, iar sesiunile se vor continua în Palatul Braunstein pe data de 19 octombrie. La eveniment vor participa...

Iulius Mall îți face studenția mai frumoasă. E timpul pentru ,,Back to college”!

Toamna se numără amintirile din timpul vacanței, emoțiile trăite cu intensitate și zilele de libertate petrecute alături de gașca de prieteni. Iulius Mall te invită să faci parte din tabloul regăsirii și îți vine în întâmpinare cu un kit de bun venit, plin cu surprize. Iulius Mall Iași dă start campaniei ,,Back to college”. Între 14 octombrie și 9 noiembrie 2022, Iulius Mall adaugă distracției din timpul vacanței o sesiune de orientare…...

“Crucea Sfântului Iosif cel Milostiv”, oferită în acest an persoanelor implicate în ajutorarea refugiaților ucraineni

La finalul slujbei oficiate pe scena special amenjată pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a premiat mai multe persoane care în acest an s-au implicat în sprijinirea refugiaţilor ucraineni, ţinând cont de contextul actual. Este vorba despre părintele Marcel Bobârcă, hirotonit preot în anul 1997 pentru Parohia Bogdana, Protopopiatul Huşi, în prezent preot paroh la Parohia...

Leo Grozavu este noul antrenor al lui Poli Iași

Leo Grozavu este noul antrenor al divizionarei secunde CSM Politehnica Iași, acesta înlocuindu-l în funcție pe Claudiu Niculescu, demis de la cârma formației moldovene la începutul acestei săptămâni. Tehnicianul s-a înțeles astăzi cu oficialii Iașului, după ce în cursul dimineții au fost puse la punct ultimele detalii din contract. Obiectivul lui Grozavu este promovarea directă în Superligă la finalul acestui sezon. În vârstă de 55 de ani, noul...

Numărul cazurilor noi de coronavirus, în ușoară creștere la Iași

În ultimele 24 de ore, în județul Iași au fost înregistrate 23 de cazuri noi de coronavirus, cu 4 mai multe față de ziua precedentă, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat 4 externări și 8 internări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, numărul total de decese...

Peste 35.000 de credincioși, prezenți la Slujba prilejuită de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 35.000 de credincioși au participat vineri, 14 octombrie, la slujba Sfintei Liturghii, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, oficiată începând cu ora 9.00 pe podiumul amplasat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane, de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Soborul arhiereilor a cuprins atât ierarhi din diferite eparhii ale țării, cât și...

Peste 170.00 de pelerini au trecut până acum prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Până în această dimineață, la ora 09.00, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț trecuseră să se închine aproximativ 170.800 de credincioși, potrivit estimărilor Jandarmeriei, iar rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei, în lungime de câțiva kilometri, număra aproximativ 15.000 de persoane. Timpul estimat pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și...

Iaşul, deschizător de drumuri în neurochirurgia românească

În urmă cu 89 de ani, la Iași lua ființă primul serviciu de neurochirurgie din România, la Spitalul Socola, astăzi Institutul de Psihiatrie “Socola”. Întemeietorul primului serviciu de neurochirurgie din România a fost profesorul Alexandru Moruzi, cel care împreună cu profesorul Nicolae Oblu, creatorul școlii moderne de neurochirurgie, au reușit să dea ora exactă în medicină, de la Iași. Cu această ocazie, vineri, 14 octombrie, la ora 14.30, în...

Peste 145.000 de pelerini au trecut până acum prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Până în această seară, la ora 20.30, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț trecuseră să se închine aproximativ 145.000 de credincioși, potrivit estimărilor Jandarmeriei, iar rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei număra aproximativ 12.500 de persoane.   De la debutul manifestărilor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și până la această oră, 154 de persoane...
;