În perioada 28 martie – 2 aprilie, Școala Gimnazială “Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos va fi gazda celei de a șaptea mobilități din cadrul Proiectului Multilateral Comenius ”YOUR EUROPE – Democratic shaping and sharing”, început în septembrie 2012 și care se va finaliza în iulie 2014. În cadrul acestuia, instituția ieșeană de învățământ are parteneri din alte șapte țări: Germania (școala coordonatoare), Ungaria, Italia, Bulgaria, Letonia, Estonia și Grecia. Pe parcursul proiectului s-a urmărit evoluția democrației de la greci și până la formarea Europei de astăzi. Programul are în vedere vizitarea școlii, familiarizarea cu sistemul de învățământ românesc, dar și deplasarea în Iaşi pentru a observa puncte de interes pentru proiect. Totodată, excursia la Cetatea Neamţului şi la mănăstririle din zonă va avea ca obiectiv evidențierea impactului pe care l-a avut comunismul în țara noastră. Tema mobilității este implicarea activă a tinerilor în comunitatea locală, iar principala activitate se va derula sub forma unei simulări de ședință de consiliu local la Primăria orașului Târgu Frumos, în cadrul cărei elevii vor prezenta problemele cu care se confruntă în comunitățile lor și vor găsi soluții comune pentru rezolvarea acestora, alături și de reprezentanți ai autorităților locale, care vor participa la ședință.
Școala Gimnazială ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, gazdă a Proiectului multilateral Comenius
Filed in: Educație