Tag Archives: Garabet Ibraileanu
Monumentul memorial Garabet Ibrăileanu, restaurat la iniţiativa Ateneului Naţional din Iaşi
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu, luni, 24 mai, la Iaşi au fost recepționate lucrările de restaurare aferente monumentului memorial al scriitorului, din cartierul Păcurari, pe locul unde a fost ultima reședință din Iași a marelui român.
Bustul, realizat în anul 1981 de Ioan Buzdugan, a fost amplasat, la inițiativa lui Ion Arhip, pe locul unde a existat casa în care a locuit scriitorul și criticul literar Garabet...
Un bust al scriitorului şi criticului literar Garabet Ibrăileanu va fi dezvelit la Cimitirul „Eternitatea”
Promotor al culturii, literaturii și istoriei naționale, Ateneul Național din Iași își îndreaptă atenția anul acesta către scriitorul Garabet Ibrăileanu, unul din marii noștri români, critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la trecerea lui la cele veșnice. Astfel, după finalizarea reabilitării integrale a mormântului scriitorului, Ateneul Național din Iași închină joi,...
Reparaţii şi restricţii de circulaţie pe strada Garabet Ibrăileanu
Începând de sâmbătă, 25 iulie, şi până miercuri, 29 iulie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, dacă vremea o va permite, pe strada Garabet Ibrăileanu. În perioada menționată, traficul rutier pe această stradă va fi oprit, iar autovehiculele vor putea circula pe rute speciale, anunţă, într-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei. În timpul lucrărilor, pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor...
Activităţi de sensibilizare a elevilor pe tema ecologizării la Colegiul Naţional “Garabet Ibrăileanu” Iaşi
La Colegiul Național „G. Ibrăileanu” Iași s-au desfășurat în această perioadă activități de sensibilizare a elevilor cu privire la folosirea eficientă a resurselor regenerabile, în cadrul proiectului Erasmus + « Strategii inovatoare pentru educarea elevilor privind utilizarea eficientă a resurselor regenerabile » SPER. Pe data de 25 februarie a avut loc la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” dezbaterea cu moțiunea Dezvoltarea tehnologiilor de...
Cristian Adomniței, prezent la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a participat luni, 15 septembrie, la deschiderea anului şcolar la Colegiul Național ”Garabet Ibraileanu” din municipiul Iași. ”Este o zi memorabilă şi mă bucur din inimă că am putut să fiu alături de elevi, dascăli şi părinţi într-un moment atât de special. Probabil de anul viitor cei mici vor avea săli de clasă noi în zona Codrescu. S-au construit multe case şi blocuri...
Concurs de interpretare critică ”Garabet Ibrăileanu”, organizat la Iași
Colegiul Naţional ”Garabet Ibrăileanu” din Iaşi organizează sâmbătă, 5 aprilie, cea de-a X-a ediţie a Concursul de interpretare critică ”Garabet Ibrăileanu”, manifestare inclusă în Calendarul concursurilor interjudețene / regionale școlare și în Calendarul activităţilor educative naționale. Concursul se desfășoară în parteneriat cu Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Inspectoratul...
Școala Gimnazială ”Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos, gazdă a Proiectului multilateral Comenius
În perioada 28 martie – 2 aprilie, Școala Gimnazială “Garabet Ibrăileanu” din Târgu Frumos va fi gazda celei de a șaptea mobilități din cadrul Proiectului Multilateral Comenius ”YOUR EUROPE – Democratic shaping and sharing”, început în septembrie 2012 și care se va finaliza în iulie 2014. În cadrul acestuia, instituția ieșeană de învățământ are parteneri din alte șapte țări: Germania (școala coordonatoare), Ungaria, Italia, Bulgaria,...
”Ziua porților deschise” la Colegiul ”Garabet Ibrăileanu” din Iași
Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu” din Iași organizează sâmbătă, 22 februarie, în colaborare cu Asociația ELPAR, care reunește elevii, părinții și profesorii liceului), evenimentul intitulat ”Ziua Porților Deschise”. Astfel, în intervalul orar 12.00 – 16.00 va fi prezentată oferta educațională pentru anul școlar 2014-2015. ”Vizitatorii vor fi întâmpinați de elevi și de profesori ai colegiului, care le vor prezenta instituția....
Concurs de interpretare critică la Colegiul ”Garabet Ibrăileanu”
Peste 400 de tineri vor participa sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.00, la cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Interpretare Critică “Garabet Ibrăileanu”, organizat de Colegiul Naţional “Garabet Ibrăileanu” din Iaşi. Lansat în luna mai 2005, Concursul de Interpretare Critică “Garabet Ibrăileanu” are ca scop reorientarea interesului elevilor talentaţi către hermeneutica textelor literare şi către literatura...