Vineri, 16 mai 2014, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, cu începere de la ora 11.00, va avea loc întâlnirea anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est și Republica Moldova.
Ca și la edițiile precedente, la acestă a treia întâlnire anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est va participa Daniel Constantin, viceprim-ministru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. El va prezenta Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, măsurile ce vizează dezvoltarea rurală, modificările pentru fermieri și prioritățile programului și va intra în dialog direct cu fermierii.
Clubul Fermierilor AGRALIM este o comunitate profesională susținută și dezvoltată pe lângă Târgul pentru Fermieri AGRALIM de organizatorul profesionist de evenimente ABplus Events. La această ediție a întâlnirii anuale de club sunt așteptați 600 de invitați, fermieri și asociații agricole din regiunea de Nord-Est și Republica Moldova, companii care vin în sprijinul acestora, autorități ale administrației publice centrale și locale, reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul dezvoltării regionale și reprezentanți mass-media.
Reprezentanții regiunii de Nord-Est și marii fermieri vor avea discuții tehnice despre agricultura din regiune în cadrul întâlnirii anuale a Clubului Fermierilor AGRALIM. Astfel, prima parte a întâlnirii va avea ca focus situația agriculturii în fiecare din cele 6 județe ale regiunii de Nord-Est.
Ca noutate față de edițiile precedente, invitații (fermieri, tehnicieni și proprietari de ferme) din județele Moldovei vor prezenta exemple de succes în sectorul vegetal, zootehnic, procesare, piscicultură și pomicultură și bune practici în managementul fermelor, iar speakeri vor fi: Bogdan Pantazi- Agrocomplex Lunca Pașcani, Iași; Carmen Gavrilescu – Agricola Internațional, Bacău; Liviu Rotaru – Comcereal, Botoșani; Nicu Temciuc – Alfabit, Botoșani; Mihai Tărâță – TCE 3 Brazi, Neamț; Ovidiu Mutescu – Anivo’s, Suceava; Bogdan Manea – Mărul de aur, Vaslui; Traian Atanasiu – Asociația Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România, Suceava. Au confirmat participarea următorii reprezentanți ai companiilor care susțin prezentări: Iulia Grădinaru, Director Marketing Europa de Est, reprezentant al Partenerului de eveniment Caussade Semences; Ana Maria Ionescu, Responsabil Piața PRO, BRD; dr. Marius Laurențiu Eftene, Director Marketing Biochem.
Cea de-a doua noutate a întâlnirii este reprezentată de participarea unei delegații din Republica Moldova constituită de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Republica Moldova și Federația Națională a Fermierilor din Republica Moldova, asociații ai căror reprezentanți vor avea o intervenție în programul întâlnirii.
Clubul Fermierilor AGRALIM propune membrilor săi două mari evenimente anuale: Întâlnirea anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est și Republica Moldova și Gala premiilor de excelenţă în agricultură pentru regiunea de Nord-Est. Clubul AGRALIM este deschis fermierilor și tuturor celor care activează în sectoare suport pentru agricultură sau desfășoară activități adiacente agriculturii. Toți cei care doresc să devină membri ai clubului AGRALIM sunt invitați să completeze formularul de aderare disponibil pe site-ul www.clubulagralim.ro.
„Pe lângă domeniile de activitate consacrate ale ABplus Events, organizator profesionist de evenimente care deține o expertiză dezvoltată în 17 ani de activitate în sectorul construcțiilor, arhitecturii, educației și culturii, un domeniu strategic în orientarea companiei noastre este sectorul agribusiness.
ABplus Events continuă investiția în dezvoltarea sectorului agricol și a evenimentelor din acest domeniu în regiunea de Nord-Est. În acest an avem în pregătire patru manifestări de o importanță majoră pentru zona Moldovei, ca pol al agriculturii: Târgul pentru Fermieri AGRALIM (18-21 septembrie); Forumul Agricol al Regiunii de Nord-Est (18 septembrie); Gala premiilor de excelenţă în agricultură pentru regiunea Nord-Est (20 septembrie) și Festivalul Naturii (18 – 21 septembrie)
Ca noutate absolută, Târgul pentru Fermieri AGRALIM s-a aliniat marilor evenimente agricole desfășurate în câmp, devenind al doilea eveniment din țară care pune în practică un asemenea concept și printre puținele evenimente de acest gen din Europa. În baza parteneriatului cu universitatea, Târgul pentru Fermieri AGRALIM și evenimentele conexe se vor desfășura începând din acest an pe platforma expozițională Ezăreni, Iași – Stațiunea Didactică a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași”, a declarat Manole Zaharia, Division Director Agribusiness Events.