Tag Archives: dezvoltare rurala

Dezvoltarea rurală – temă de cercetare la Universitatea de Ştiinţele Vieţii

O doctorandă a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) este implicată activ, de mai bine de cinci ani, în dezvoltarea rurală, prin cercetare și elaborare de strategii necesare comunităților locale. Din pasiune pentru satul românesc, Diana Creangă și-a focalizat întreaga activitate pe studiul acestuia, ajungând să-i dedice și studiile doctorale. Principala activitate pe care a desfășurat-o a fost scrierea strategiilor...

Peste 47 de milioane de euro alocate prin PNDR 2020 pentru proiectele de investiții în patrimoniul cultural

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Rapoartele de selecție aferente submăsurii 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural” pentru proiectele depuse în etapa a doua a sesiunii deschise în 2017. În baza acestor Rapoarte au fost selectate pentru finanțare 156 de proiecte în valoare totală de 47,4 milioane de euro. Dintre cererile de finanțare selectate, 45 au fost depuse de către solicitanți din zona montană,...

În acest an, Consiliul Judeţean Iaşi a atras fonduri pentru investiţii în valoare de 600 de milioane de euro

În acest an, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a atras fonduri pentru investiţii care se ridică la suma de aproximativ 600 de milioane de lei, atât din surse externe (fonduri europene nerambursabile), cât şi interne (guvernamentale şi de la bugetul propriu). Din fonduri europene, în acest an, CJ Iaşi a reuşit să atragă 177 de milioane de euro, în timp ce de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDL) 2 au fost atrase 256 de milioane...

Primarii din județul Iași, ”școliți” în privința accesării fondurilor europene

În organizarea Consiliului Judeţean (CJ) Iași, în Sala ”Cuza” a Hotelului ”Unirea” a avut loc vineri o sesiune de instruire privind accesarea de fonduri europene pentru autorităţile publice locale. La întâlnire, care a avut ca scop pregătirea şi demararea proiectelor în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile, au participat președintele CJ Iași, Maricel Popa, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Vasile Asandei,...

Prefectura face demersuri pentru realizarea de investiții la sistemul de irigații Sculeni – Țuțora – Gorban

În această săptămână, prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a continuat seria întâlnirilor cu șefii serviciilor deconcentrate și celorlalte instituții publice organizate la nivel județean. La discuțiile care au avut loc marți, 15 martie, au participat reprezentanți ai Direcției pentru Agricultură Iaşi, ai Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor, ai Oficiului Judeţean pentru Ameliorare și Reproducţie...

Întâlnirea anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est și Republica Moldova

Vineri, 16 mai 2014, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, cu începere de la ora 11.00, va avea loc întâlnirea anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est și Republica Moldova. Ca și la edițiile precedente, la acestă a treia întâlnire anuală a Clubului Fermierilor AGRALIM din Regiunea de Nord-Est va participa Daniel Constantin, viceprim-ministru,...
;