Lucrările la interiorul Pasajului de la Fundație vor fi finalizate în prima decadă a lunii august

Lucrările la interiorul pasajului de la Fundație vor fi finalizate în prima decadă a lunii august, după care se va trece la efectuarea manoperei care ţine de aspectul arhitectural al obiectivului. Afirmația aparține viceprimarului Mihai Chirica, care a precizat că faza finală a lucrărilor de interior a fost atinsă, constructorul urmând să părăsească pasajul imediat după ce termină operaţiunile de betonare. Locul constructorilor va fi luat de cei care se vor ocupa de amenajarea arhitecturală, durata acestor lucrări fiind estimată la şase luni. Deocamdată, cea mai importantă lucrare ce ţine de finisarea pasajului priveşte închiderea iluminatorului. Acesta urmează a fi prevăzut cu sisteme de topire automată a zăpezii şi de preluare a apelor, dar şi sisteme de evacuare a gazelor din pasaj. Un element de noutate îl reprezintă montarea unui sistem de protecţie a autovehiculelor care trec prin pasaj. ”Placajul pe partea superioară va fi făcut pe un schelet metalic, iar partea interioară este din granit cu sistem de amortizare. În caz de ciocnire, am prevăzut un sistem de protecţie cu nişte amortizări în spate care să poată lăsa uşor autovehiculul spre perete, să nu se izbească violent“, a menționat viceprimarul. Potrivit edilului, lucrările din exteriorul pasajului se află, de asemenea, în acest moment, în fazele terminale. Pe şoseaua Păcurari se efectuează marcajele rutiere, urmând ca pe porţiunea cuprinsă între Școala ”Petru Poni” şi Fundaţie, marcajele să fie adaptate noii configurări a carosabilului, ce vor fi aduse de funcţionarea pasajului. “Vom lăsa circulaţie prioritară spre centru şi nu invers. Zona respectivă se pretează foarte bine şi la o circulaţie reversibilă, funcţie de orele de trafic, dar asta va fi analizată cu Poliţia Rutieră”, a declarat Mihai Chirica. Problemele de trafic în zona rondului din Fundaţie vor fi rezolvate după construirea pasajului subteran Mihai Eminescu, parte integrantă a proiectului european “Dezvoltarea Axei de transport Est – Vest în Municipiul Iaşi”. Pasajul urmează a avea o lungime totală de 286 de metri, fiind prevăzute câte o bandă de circulaţie pe fiecare sens şi rampe de acces dinspre str. Păcurari şi bulevardul Independenţei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;