Tag Archives: inaugurare

Mihai Chirica, la deschiderea noului an școlar: „Blazonul Iașului este educația”

Deschiderea oficială a noului an școlar a avut loc luni, la Iași, în prezența primarului Mihai Chirica și a inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean, Luciana Antoci, care au participat începând cu ora 8.30 la inaugurarea oficială a noii grădinițe cu program prelungit din Bucium, urmată la ora 12.00 de festivitățile desfășurate la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din cartierul Nicolina. „Avem marele privilegiu de a trăi într-un...

Școala profesională „Ionel Teodoreanu” dispune de un nou corp de clădire

În prezența președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, și a inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean, Luciana Antoci, în comuna Victoria a avut loc inaugurarea oficială a Corpului A al Școlii Profesionale „Ionel Teodoreanu”, una dintre cele mai moderne unități de învățământ preuniversitar din județul Iași. „Trebuie să facem ca școala să fie un loc în care copiii să vină cu drag, care să-i stimuleze, să-i facă...

Un bust al preotului Visarion Puiu va fi inaugurat în Tătărași

Duminică, 12 mai, de la ora 16.00, la rondul Tătărași Nord, va avea loc inaugurarea bustului preotului Visarion Puiu, personalitate marcantă a culturii ieșene. Ceremonia va începe cu slujba de sfințire a bustului și va fi oficiată de Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Preotul Visarion Puiu a fost director al Ateneului Popular din Tătărași și a condus cu o deosebită râvnă instituția...

Carrefour Express s-a inaugurat în Palas Campus, în zona Sf Andrei. Vino să descoperi ofertele inaugurale!

Rezidenţii din zona Sf. Andrei, Splai Bahlui şi angajaţii din Palas Campus au la dispoziţie, de acum, o nouă destinaţie pentru cumpărăturile zilnice. De curând, în Palas Campus s-a inaugurat Carrefour Express, cu un concept nou de proximitate. Până pe 24 aprilie noua locație propune oferte inaugurale de neratat. Carrefour Express s-a inaugurat, în Palas Campus, iar acum clienții se pot bucura de noul concept aflat în zona Sf. Andrei, pe strada Buznea....

A fost inaugurat Terminalul T4 al Aeroportului

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ), Costel Alexe, a directorului general al Aeroportului, Romeo Vatră, și a reprezentanților constructorului, firma Strabag, vineri, 29 martie, a avut loc inaugurarea oficială a noului Terminal T4 al Aeroportului, investiție în valoare de o sută de milioane de euro. Cu o suprafață desfășurată de peste 31 de mii de metri pătrați, trei niveluri și o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri...

UAIC a inaugurat clădirea Corpului O

Universitatea Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a inaugurat joi, 7 martie, clădirea Corpului O. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, Înalt Prea Sfinţitul Tofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vasile Asandei, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord–Est, Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iaşi, Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, alături de...

A fost inaugurată clădirea Corpului E al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) a inaugurat miercuri, 14 februarie, la ora 12.00, clădirea Corpului E. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC, prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel Iancu, președintele Senatului UAIC, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Bogdan Cojocaru, prefectul Judeţului Iaşi, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, Marius Dangă, vicepreşedintele...

La Iaşi va fi inaugurat primul centru social din ţară care oferă gratuit investigaţii medicale pe tot parcursul anului

Centrul Medical Deplin, o inițiativă dedicată comunității, va fi inaugurat oficial joi, 8 februarie, la ora 14.00, la sediul din strada Sărărie nr. 127, în prezenţa primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, şi a preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, alături de reprezentanţii unităţii medicale. “Centrul Medical Deplin este conceput ca un hub medical social, axat pe oferirea de servicii medicale gratuite pentru persoanele nevoiașe....

Terminalul T4 al Aeroportului Iaşi a fost inaugurat oficial

În prezenţa preşedintelui Senatului României , Nicoale Ciucă, la Iaşi a avut loc astăzi inaugurarea oficială a noului terminal T4 de la Aeroportului, investiţie în valoare de 391.776.988,73 de lei, fără TVA. Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuare a județului Iași a debutat în anul 2021, noul terminal T4 fiind construit de la zero în doar un an de zile, cu 85% fonduri europene, 13% din fonduri fiind de la bugetul de stat...

Bojdeuca lui Ion Creangă a fost redeschsă publicului. Vizitarea muzeului este gratuită în week-end

Ansamblul muzeal ‘’Ion Creangă” din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași s-a redeschis oficial vineri, 15 decembrie, pentru public, după finalizarea lucrărilor de restaurare și reabilitare, care a inclus pe lângă Bojdeuca lui Creangă, Muzeul din clădirea anexă, amfiteatrul și spațiile de acces pietonal. Lucrările au beneficiat de finanțare europeană prin proiectul „Călător pe Meridiane Culturale”, implementat de Consiliul...
;