Peste 4.500 de dosare pentru plata ajutorului de încălzire, depuse în luna octombrie, la Iași

În luna octombrie, la Direcția de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași au fost depuse peste 4.500 de cereri în vederea primirii ajutorului de căldură pentru sezonul rece 2014-2015, cele mai multe dintre acestea de către locatarii a căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. ”Este important de știut că, pentru a putea primi ajutorul de încălzire și pe luna noiembrie, ieșenii trebuie să depună cererea, însoțită de declarația pe propria răspundere privind veniturile realizate, precum și actele doveditoare, până pe data de 20 a lunii. Este bine de știut că acest tip de ajutor social nu este unul retroactiv”, a declarat Luminița Munteanu, directorul DAC Iași. Potrivit legii, categoriile de beneficiari pentru care se acordă acest tip de ajutor sunt solicitanţii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie temică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Cererea privind acordarea ajutorului pentru încălzire trebuie să fie însoţită de actele doveditoare pentru stabilirea componenţei familiei, a veniturilor, precum şi a dreptului de proprietate sau folosinţă privind locuinţa pentru care se solicită acordarea ajutorului. Pentru ajutoarele solicitate pentru energia electrică va fi făcută o anchetă socială, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către solicitant. Potrivit legii, ajutorul se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire şi anume pentru cel principal. Limitele de venituri pentru acordarea ajutoarelor sunt: pentru utilizarea agentului termic sunt: 0 – 786 lei/membru de familie, pentru familiile care utilizează agent termic în sistem centralizat, respectiv 0 – 1.082 lei pentru persoana singură care utilizează agent termic în sistem centralizat. Compensaţia se acordă prin acoperirea unui procent din consumul real de agent termic, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie sau persoană singură. Pentru utilizarea de energie electrică, gaz metan, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri limitele de venituri sunt între 0 şi 615 lei pe membru de familie. Compensarea se acordă în sumă fixă, dar nu mai mult decât consumul efectiv calculat de furnizor, în funcţie de venitul net pe membru de familie. La stabilirea venitului mediu nu se iau în calcul sumele provenite din alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar al persoanelor cu handicap, ajutoarele de stat acordate producătorilor agricoli, bursele de studiu şi cele sociale, precum şi bursele acordate în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de liceu”. Persoanele care deţin clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei sunt excluse de la acordarea acestui drept. Titularul ajutorului, respectiv reprezentantul familiei, trebuie să aibă calitatea de proprietar, succesor de drept al proprietarului, să existe o clauză de întreţinere sau de habitaţie, titular de contract de închiriere, comodat sau concesiune. Poate fi titular şi alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere sau reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 16 ani, ori alte persoane care nu au capacitatea de reprezentare. Limitele de venit mediu net pe membru de familie pentru care se acordă ajutoarele, precum şi cuantumul lor în funcţie de sistemul de încălzire folosit sunt următoarele: până la 155 lei: compensare lunară energie termică: 90% pentru familii, 100% pentru persoanele singure; cuantum lunar ajutor gaze naturale: 262 lei; cuantum lunar ajutor energie electrică: 240 lei; între 155,1 lei și 201 lei: compensare lunară energie termică: 80% pentru familii, 90% pentru persoanele singure; cuantum lunar ajutor gaze naturale: 190 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 216 lei; între 210,1 lei și 260 lei: compensare lunară energie termică: 70% pentru familii, 80% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale: 150 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 192 lei; între 260,1 lei și 310 lei: compensare lunară energie termică: 60% pentru familii, 70% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale: 120 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 168 lei; între 310,1 și 355 lei: compensare lunară energie termică: 50% pentru familii, 60% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale:  90 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 144 lei; între 355,1 lei și 425 lei: compensare lunară energie termică: 40% pentru familii, 50% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale: 70 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 120 lei; între 425,1 lei și 480 lei: compensare lunară energie termică: 30% pentru familii, 40% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale: 45 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 96 lei; între 480,1 lei și 540 lei: compensare lunară energie termică: 20% pentru familii și 30% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale: 35 lei, cuantum ajutor energie electrică: 72 lei; între 540,1 lei și 615 lei: compensare lunară energie termică: 10% pentru familii și 20% pentru persoanele singure, cuantum lunar ajutor gaze naturale: 20 lei, cuantum lunar ajutor energie electrică: 48 lei; între 615,1 lei și 786 lei: compensare lunară energie termică: 5% pentru familii și 15% pentru persoanele singure; între 786,1 lei și 1.082 lei: 10% pentru persoanele singure.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;