Tag Archives: protectie sociala
Importante investiţii în infrastructură şi în domeniul sanitar, aprobate de aleşii judeţului
Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat astăzi mai multe proiecte importante de hotărâre privind pregătirea documentaţiilor necesare pentru realizarea mai multor investiţii în judeţ.
Printre acestea, aprobarea indicatorilor tehnico-economici specifici unităţilor administrativ teritoriale din judeţ pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în perioada 2014-2020 şi regulamentul...
Peste 1.300 de familii au beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece
Peste 1.300 de familii au primit ajutoare pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021. Potrivit unui comunicat al Biroului d epresă al Primăriei Municipiului Iaşi, acţiunea primirii, verificării, aprobării și plății solicitărilor pentru acordarea ajutoarelor menționate a fost finalizată recent de către Direcția de Asistență Socială (DAS) Iași, aceasta fiind realizată ca urmare a prevederilor Ordonanței Guvernului...
Politicile sociale, dezbătute cu seniorii la Primărie
Centrul Cultural Multifuncţional al Seniorilor Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și reprezentanții societății civile, au organizat vineri, 14 august, dezbaterea cu tema „Seniorii – resurse de valori umane pentru comunitate”. La eveniment, care a avut loc în Sala Mare a Palatului Roznovanu, au participat primarul Mihai Chirica, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, precum și seniori reprezentând diverse medii socio-profesionale,...
Fonduri suplimentare alocate pentru combaterea epidemiei cu noul coronavirus
Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, 31 martie, cu unanimitate de voturi, un proiect de hotărâre care cuprinse o serie de măsuri de primă urgență pentru combaterea pandemiei cu noul coronavirus. Astfel, aleşii localu au aprobat alocarea de la bugetul local a sumei de 3.800.000 de lei pentru susținerea programului de dezinfecție pe raza municipiului Iași. Din această sumă, 500.000 de lei vor fi dirijați către...
800 de ieşence din familiile defavorizate vor primi ajutoare de urgenţă din partea Primăriei
Cu ocazia zilei de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, municipalitatea va organiza un eveniment dedicat femeilor care provin din familiile defavorizate. Acțiunea, aflată la cea de-a IX-a ediţie, va avea loc pe 8 Martie, de la ora 13.00, în Sala Unirii a Cinematografului „Victoria”, organizatori fiind Primăria Municipiului Iași, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), în parteneriat cu Ateneul Național Iași. „Evenimentul va consta în organizarea...
Aproape 3.700 de ieşeni şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM
În urma implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, în primele patru luni ale anului curent au fost încadrate în muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi 3.659 persoane, dintre care 1.381 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.281 au peste 45 de ani, 976 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 951 au între 25 și 35 de ani, iar 451 sunt tineri sub 25...
1.500 de persoane au fost încadrate în muncă în primele două luni ale anului, la Iaşi
În primele două luni ale anului, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi au fost încadrate în muncă 1.518 persoane, dintre care 630 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 537 au peste 45 de ani, 339 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 367 au între 25 și 35 de ani, iar 275 sunt tineri sub 25 de ani...
Criterii noi pentru acordarea locuinţelor de tip ANL pentru tineri
Municipalitatea intenţionează să schimbe criteriile de acordare a spaţiilor locative de tip ANL către tineri, un proiect de hotărâre în acest sens fiind înscris pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi, 31 ianuarie. Potrivit primarului Mihai Chirica, documentul include și criteriile de ierarhizare prin punctaj, necesare pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor de locuinţe destinate închirierii tinerilor. Proiectul...
Centru de zi pentru copiii cu dizabilități din municipiul Iași, deschis în Tătărași
Un număr de 25 de familii care au în îngrijire copii cu dizabilități, dintre care cinci de etnie romă, vor beneficia începând de anul viitor de asistență de specialitate în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Județean (CJ) Iași, avându-i drept parteneri pe reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus. Proiectul, cu titlul ”Echilibru – sprijin...
9.000 de ieșeni vor beneficia, în această iarnă, de ajutoare pentru încălzirea locuinței
Începând din luna octombrie, ieșenii cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, energie electrică, gaze naturale sau lemne, precum și cărbuni sau combustibili petrolieri, pot depune dosarele pentru primirea ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2015- 2016. Potrivit estimărilor reprezentanților Direcției de Asistență Comunitară (DAC) din cadrul Primăriei municipiului Iași, pentru...