Lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Lăpușneanu, incluse în cadrul proiectului de regenerare urbană a zonei centrale a municipiului Iași, au ajuns la stadiul de montare a dalelor de granit, ce vor asigura pavimentul final al pietonalului. Astfel, în partea superioară a străzii (cea de la sediul Romtelecom către Piața Unirii) au fost amplasate plăci de granit în zona de legătură cu strada Musicescu, în dreptul corpului universităţii, dar şi pe aleea din Boltă, spre bulevardul Independenţei. În acelaşi timp, pe tronsonul din faţa tonetelor anticariat, muncitorii lucrează la realizarea armăturilor pentru plăcile de beton din structura străzii. Întreaga zonă de la sediul Romtelecom către Piaţa ”Mihai Eminescu” este închisă traficului pietonal, pentru a permite execuţia lucrărilor. După cum au declarat reprezentanții municipalității, în această săptămână a intrat în şantier şi sectorul din dreptul fostului Cinematograf ”Tineretului”, unde au început decapările. De asemenea, pe stradă este aproape de finalizare canalizaţia pentru reţeaua de termoficare, şanţul fiind acoperit în cea mai mare parte. Traseul conductelor se află în lucru şi de-a lungul Bisericii ”Banu” spre strada Gavrul Musicescu, cu legătură spre clădirile Colegiului Naţional. În cadrul proiectului de reamenajare a zonei Lăpuşneanu – Piaţa Unirii continuă lucrările şi la pasajul pietonal subteran. Aici sunt în plină execuţie pereţii din interiorul pasajului şi finalizarea acceselor dinspre Librăria ”Junimea” şi Piaţa Unirii. Lucrările din cadrul proiectului “Regenerare urbană Zona Lăpușneanu – Piața Unirii”, în valoare de 13,6 milioane de lei, au debutat în luna august 2014, ele urmând să fie finalizate, potrivit contractului, în luna septembrie 2015. Pe lângă restaurarea străzii Lăușneanu, proiectul prevede reabilitarea și modernizarea și a celorlalte străzi și alei adiacente, dar și a parcului ”Mitocul Maicii Domnului”, a Pieței Unirii, precum și a pasajului subteran din zonă. Potrivit proiectului, regenerarea urbană se va desfăşura pe o suprafaţă de 52.000 de metri pătraţi. Lucrările de pe strada Lăpuşneanu presupun decaparea asfaltului actual, instalarea reţelei pentru ape pluviale şi instalarea tubulaturii pentru reţelele electrice şi de telecomunicaţii. În final, strada Lăpuşeanu va deveni un pietonal complet fără trotuare, pavat cu plăci de granit. Proiectul “Regenerare urbană Zona Lăpușneanu – Piața Unirii”, cuprins în portofoliul de proiecte al Planului Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere Iaşi, este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2007 – 2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere.