Tag Archives: Lapusneanu
Lucrările la șantierul de pe strada Lăpușneanu, întârziate cu două luni din cauza descoperirii unor vestigii istorice
Din cauza descoperirii unor noi vestigii istorice în zona parcării de la Romtelecom, lucrările din cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a zonei Piața Unirii – strada Lăpușneanu vor fi prelungite până în luna noiembrie, anunță reprezentanții municipalității. Deși, inițial, lucrările trebuiau să fie finalizate la sfârșitul acestei luni, ele vor mai continua încă cel puțin două luni, până la clarificarea de către arheologi a valorii...
A început pavarea străzii Lăpușneanu
Lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Lăpușneanu, incluse în cadrul proiectului de regenerare urbană a zonei centrale a municipiului Iași, au ajuns la stadiul de montare a dalelor de granit, ce vor asigura pavimentul final al pietonalului. Astfel, în partea superioară a străzii (cea de la sediul Romtelecom către Piața Unirii) au fost amplasate plăci de granit în zona de legătură cu strada Musicescu, în dreptul corpului universităţii,...
A fost redeschis șantierul de pe strada Lăpușneanu
Profitând de vremea bună, constructorii au reluat în această săptămână lucrările din cadrul proiectului de reabilitare a zonei Lăpuşneanu – Piaţa Unirii, care includ repararea și modernizarea străzii Lăpuşneanu, a parcului ”Mitocul Maicilor”, a esplanadei din Piața Unirii, precum și a pasajului subteran din zonă. În această săptămână, lucrările au debutat cu înlocuirea reţelei de utilităţi pe zona dintre Cinematograful ”Republica”...
Strada Lăpușneanu și Piața Unirii vor fi reabilitate cu bani de la UE
Lucrările de modernizare a străzii Lăpușneanu și a ansamblului architectural ”Piața Unirii” din Iași vor începe în acest an, imediat după semnarea contractului de finanțare de către municipalitate. Investiţia, în valoare de 13,5 milioane lei, fonduri europene nerambursabile, va transforma radical strada Lăpuşneanu, parcul Mitocul Maicilor, esplanada pietonală Independenţei – Piaţa Unirii, precum și pasajul subteran din zonă. În cadrul ședinței...