Centru de zi pentru copiii cu dizabilități din municipiul Iași, deschis în Tătărași

dizabilitati

Un număr de 25 de familii care au în îngrijire copii cu dizabilități, dintre care cinci de etnie romă, vor beneficia începând de anul viitor de asistență de specialitate în cadrul unui proiect implementat de Consiliul Județean (CJ) Iași, avându-i drept parteneri pe reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus. Proiectul, cu titlul ”Echilibru – sprijin pentru familiile copiilor cu dizabilități din municipiul Iași”, a cărui lansare oficială a avut loc luni, 5 octombrie, în Sala ”Ion Creangă” a Hotelului ”Astoria”, în valoare de 337.560 de euro, din care 317.560 de euro finanțare în cadrul Mecanismului financiar SEE 2009- 2014 și 20.000 de euro contribuția proprie a Consiliului Județean Iași, este inclus în cadrul programului de promovare a egalității de gen și echilibru între viața profesională și viața privată, având drept beneficiari 25 de familii din municipiul Iași, care îngrijesc copii cu dizabilități, prin crearea unui Centru de zi specializat, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între zero și șapte ani. După cum a declarat Marieta Afilipoaie, manager de proiect, Centrul de zi care urmează să fie dat în folosință în primăvara anului viitor, destinat copiilor cu dizabilități din municipiul Iași, cu vârsta între zero și șapte ani, este situat în cartierul Tătărași, pe strada Stejar, locația fiind una cu subsol, parter, mezanin și etaj. ”La sfârșitul anului 2014, la nivelul municipiului Iași erau înregistrați 518 copii cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între zero și șapte ani, dintre care 42 erau ocrotiți în măsuri de protecție socială, respectiv în instituții specializate ale statului, iar 476 se aflau în octrotirea părinților. În acest moment, 300 de familii din municipiul Ișai îngrijesc un copil cu nevoi speciale , de vârstă preșcolară, care nu beneficiază de servicii specializate într-un centru de zi. În urma implementării acestui proiect, 20 de familii din municipiul Iași, dintre care cinci familii de etnie romă, vor beneficia de ajutorul specialiștilor în domeniu. Zece familii de etnie romă vor intra, astfel, în componența rețelei interprofesionale, iar 300 de persoane vor primi materiale informative”, a declarat Marieta Afilipoaiei. La rândul său, Marinela Marcu, reprezentanta Asociației pentru Dezvoltare Continuă AD Plus, partener al proiectului ”Echilibru –  sprijin pentru familiile copiilor cu dizabilități din municipiul Iași”, a afirmat că organizația pe care o reprezintă va contribui la buna desfășurare a acestui proiect prin crearea unei rețele de specialiști în domeniul protecției sociale. Prezent la lansarea oficială a proeictului, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Alin Aivănoaie, a declarat că autoritățile județene vor sprijini orice acțiune care vine în sprijinul asistenței sociale a copiilor cu dizabilități din municipiul și județul Iași. Termenul de finalizare a proiectului este 30 aprilie 2016, autoritățile locale solicitând însă finanțatorului prelungirea acestui termen cu încă trei luni, datorită întârzierii elaborării documentației.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;