Reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Naturală, realizată în comun de Primărie și UAIC

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Primăria Municipiului Iași vor colabora îndeaproape pentru reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Naturală Iași și valorificarea exponatelor acestuia. Protocolul încheiat prevede faptul că Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” își asumă administrarea imobilului, în timp ce Primăria va face toate demersurile pentru accesarea fondurilor necesare și demararea lucrărilor de reabilitare. Astfel, se urmărește repunerea în circuitul Iașului a unuia dintre cele mai valoroase obiective muzeale ale orașului. O parte din valoroasa colecție a Muzeului de Istorie Naturală va putea fi valorificată inclusiv în perioada renovării imobilului. Astfel, parteneriatul dintre Universitate și Primărie prevede că o parte dintre exponate vor fi putea fi vizitate temporar la Muzeul Municipal, recent restaurat și consolidat. Muzeul de Istorie Naturală al Universității “Alexandru Ioan Cuza” este găzduit într-un imobil a cărui proprietate a fost în litigiu între anii 2008-2014. Cumpărată în anul 1840 cu “3000 galbeni” de la stat, clădirea aflată pe Bulevardul Independenţei nr. 16 nu a avut un statut juridic clar al proprietății. Conform Hotărârii din 5 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, clădirea este proprietatea Primăriei Municipiului Iași, iar drept de administrație au Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” (pe cea mai mare suprafață a clădirii) și Societatea de Medici și Naturaliști Iași (pe patru camere, aflate la parterul clădirii). Încă din anul 2007, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” a realizat un proiect de “Consolidare a Muzeului de Istorie Naturală Iași”, incluzând acest proiect pe lista de investiții ce se trimite anual către Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Din păcate, pe toată durata litigiului (2008 – 2014), Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” nu a putut demara nici o lucrare de investiție. Deoarece, în acest timp, starea imobilului s-a deteriorat până în punctul în care nu se mai putea garanta siguranța vizitatorilor, Muzeul de Istorie Naturală a fost obligat să își închidă porțile. Angajații săi desfășoară în prezent activități de conservare și catalogare a colecțiilor și activități didactice. Primăria și Universitatea vor demara procedurile legale de elaborare a documentației necesare lucrărilor de consolidare, reabilitare şi modernizare, așa cum a fost prevăzut în lista de investiții a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași încă din anul 2007.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;