Tag Archives: buget
O nouă ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Iași
Vineri, 31 octombrie 2025, începând cu ora 10.00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi se regăsesc proiecte de hotărâre privind dezvoltarea orașului, investiții în infrastructură, educație, mediu și cultură, dar și propuneri de acordare a titlului de Cetățean de Onoare unor personalități remarcabile ale Iașului.
Printre subiectele de pe ordinea de zi se numără:...
Forumul Economic de la IAȘI – soluții concrete de management, finanțări și sesiuni informative pentru mediul de afaceri și administrație
În perioada 4-5 iunie 2025, Iașul își reconfirmă statutul de pol regional de dezvoltare economică prin organizarea celei de a doua ediții a Forumului Economic – un eveniment care îmbină dezbaterile strategice cu soluții aplicate pentru companii.
După o primă ediție cu peste 350 de participanți în 2024, Forumul Economic de la IAȘI vine cu o agendă extinsă care include, în premieră, o sesiune plenară mixtă adresată deopotrivă sectorului...
Valoarea investițiilor finanțate prin PNRR depășește 225 milioane de euro
Una dintre prioritățile fundamentale de investiții ale Primăriei Municipiului Iași, care se va regăsi în mod corespunzător în bugetul local pentru acest an, este continuarea și finalizarea proiectelor care sunt și vor fi finanțate cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
În proiectul bugetului local pe acest an pentru susținerea investițiilor finanțate prin PNRR este prevăzută deocamdată o sumă de 65.262.510 lei (din...
Primăria începe strângerea de propuneri pentru constituirea bugetului Municipiului Iași pe anul 2025
La fel ca și în anii anteriori, Primăria Municipiului Iași a demarat procesul de consultare publicî în vederea constituirii bugetului local pentru anul 2025. Consultarea publică se desfășoară pe trei paliere: ieșenii pot să trimită propuneri cu ajutorul formularelor puse la dispoziție la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la centrele de cartier. Astfel, din această săptămână vor fi împărţite 2.000 de chestionare la Centrul de Informaţii...
Alte 19 străzi vor intra în programul de modernizare
Comisia Tehnico – Economică a Municipiului Iași a avizat documentațiile de avizare a lucrărilor de intervenții și devizele proiectelor de modernizare a încă 19 străzi din oraș.
Valoarea totală a acestei investiții este de circa 132,3 milioane de lei, din care numai supralărgirea aleii Mihail Sadoveanu va costa peste 50 de milioane de lei.
În acest program vor intra: strada Gălățeanu – 1.652.980,78 lei; strada Dealul Zorilor – 12.823.255,07...
Bugetul municipiului Iaşi a fost aprobat. În acest an, Iaşul va avea cel mai mare buget din istorie!
Cu voturile consilierilor PNL şi PMP precum şi cu cel al noului viceprimar Răzvan Timofciuc, plenul Consiliului Local a aprobat astăzi bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pe anul 2024, cel mai mare din istoria oraşului. Reprezentanţii USR au votat împotriva bugetului, în timp cei ai PSD s-au abţinut de la vot.
„Este cel mai mare buget din istoria Iașului, de peste jumătate de miliard de euro! De altfel, în ultimii opt ani, bugetul...
A fost aprobat bugetul judeţului Iaşi, cel mai mare din ultimii 30 de ani
Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind bugetul general al județului Iași pe anul 2024, cel mai mare din ultimii 30 de ani. Veniturile prevăzute în proiect sunt de 1,7 miliarde de lei, iar cheltuielile de 1,96 de miliarde de lei. Pentru dezvoltare, CJ va aloca în acest an 527 de milioane de lei, cu 135 de milioane de lei mai mult decât în 2023. Cele mai mari sume din buget destinate...
PSD nu va vota bugetul municipiului Iaşi pe anul 2024
PSD nu va vota proiectul bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pe anul 2024, supus spre aprobare în şedinţa de luni, 12 februarie, a Consiliului Local, a anunţat duminică Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi.
Într-o conferinţă de presă susţinută al sediul partidului, el a afirmat că motivul pentru care consilierii social democraţi vor vota împotriva bugetului îl reprezintă faptul că toate amendamentele înaintate de către reprezemtanţii...
Aleşii locali, întruniţi în şedinţă, săptămâna viitoare, pentru aprobarea bugetului municipiului pe anul 2024
Luni, 12 februarie, începând cu ora 9.00, în Sala Mare a Primăriei va avea loc o nouă şedinţă a Consiliului Local al Municipiului, al cărui principal punct de pe ordinea de zi îl reprezintă aprobarea bugetului general al municipiului Iaşi pe anul 2024. Înainte de dezbaterea şi supunerea la vot a bugetului, consilierii locali urmează să aprobe proiectul de hotărâre privind alegerea noului viceprimar al municipiului, funcţie rămasă vacantă după...
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pentru anul 2024 a fost publicat pe site-ul Primăriei
Primăria Municipiului Iaşi (PMI) a anunţat că începând de luni, 22 ianuarie, proiectul bugetului municipiului Iași pe anul 2024 a fost publicat pe site-ul municipalității, la adresa https://www.primaria-iasi.ro. Bugetul general al municipiului Iași pe anul 2024 are valoarea de 2.371.697.280 lei (circa 480 de milioane de euro), față de 2.204.314.590 lei (circa 446 de milioane de euro), estimat în proiectul bugetului pe anul 2023. Din suma totală, bugetul...


