Iașul va deveni centru olimpic de handbal feminin

handbal iasi

În urma deciziei Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), luată în această săptămână, la Iași va fi înființat un centru olimpic de handbal feminin, care va include cele mai valoroase tinere jucătoare din zona de nord-est a țării. Cu acest prilej, cu sprijinul Federației Române de Handbal (FRH), Primăriei municipiului Iași și a Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, la Iași va fi constituită o echipă feminină de handbal feminin, care va fi înscrisă automat în Liga Națională, începând din sezonul viitor. Președintele centrului olimpic de la Iași va fi prof. Veniamin Lupan, fostul antrenor al echipei de handbal feminin TEROM Iași și unul dintre cei mai reputați tehnicieni din România. ”Centrul olimpic de handbal feminin de la Iași va deveni funcțional începând cu data de 1 septembrie 2016. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu domnul Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, și cu domnul Tudorel Toader, rectorul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, au fost puse la punct toate detaliile cu privire la înființarea centrului olimpic de excelență în handbal de la Iași, al treilea din țară, după cele deschise déjà la București și Brașov”, a declarat, miercuri, primarul Mihai Chirica. Cel mai probabil, noua echipă de handbal feminin a Iașului va disputa partidele de acasă din Liga Națională în Sala Polivalentă.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;