Tag Archives: handbal
CSM Iaşi 2020 – HCF PIatra Neamţ 39-20. Ieşencele, de neoprit în campionat
Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au obţinut o nouă victorie în campionat, duminică după amiază, după ce au învins pe HCF Piatra Neamţ, scor 39-20 (22-7), într-o partidă disputată în Sala Polivalentă, contând pentru etapa a X-a a Diviziei A (Seria B). Elevele antrenorului Marius Dănuleţ au făcut din nou un meci foarte bun, în care nu au lăsat nicio şansă adversarelor.
Cele mai bune marcatoare de la gazde au fost: Mitrache (6 goluri), Stanca (5),...
Handbaliştii de la Politehnica Iaşi s-au calificat în optimile Cupei României
Handbaliștii de la Politehnica Iaşi s-au calificat marți în turul al II-lea al Cupei României, fază în care vor intra în competiție și reprezentantele României în cupele europene, după ce au învins în deplasare, pe cei de la CSU „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu cu scorul de 38-34 (19-15).
Oaspeţii s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj pe întreaga durată a primei reprize, pe care au încheiat-o cu un avans de patru goluri. Imediat după...
Un nou transfer la CSM Iaşi 2020
Echipa de handbal feminin CSM Iaşi 2020, care are ca obiectiv promovarea în Liga Florilor la finalul actualului sezon al Diviziei A, continuă campania de achiziții din această iarnă. Astfel, după ce au reuşit să obţină semnătura portăriţei ucrainene Viktoria Tymoshenkova, de la prim divizionare Dacia Mioveni, oficialii clubului ieşean au transferat-o în luna decembrie şi pe Adina Cârligeanu (inter dreapta, 32 ani), de la CSM Slatina, liderul neînvins...
Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 merg mai departe în Cupa României
Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 s-au calificat în turul I al Cupei României, după ce, într-un joc disputat luni după amiază în Sala Polivalentă “Dan Constantin Irimiciuc”, au învins clar pe CSU Oradea (locul 4 în Seria C a Diviziei A) cu scorul de 36-24 (20-14). Ieşencele nu au avut nicio emoţie în disputa cu adversarele, fiind superioare la toate capitolele. În urma acestui succes, CSM Iaşi 2020 (locul 2 în Seria B a Diviziei A) va întâlni...
CSM Alexandria – Politehnica Iaşi 38-28. Înfrângere în faţa liderului în ultima etapă a sezonului regulat
Handbaliștii de la Politehnica Iaşi au încheiat sezonul regulat al Diviziei A cu o înfrângere, după ce au cedat sâmbătă, în deplasare, în faţa liderului Seriei B, CSM Alexandria, cu scorul de 28-38 (13-17).
Oaspeţii au început bine partida, preluând chiar conducerea pe tabelă (10-11), gazdele revenindu-şi însă repede, după ce au înscris cinci goluri consecutive (15-11). Ieşenii au redus din handicap (15-13), însă la finalul primei reprize, gazdele...
CSM Iaşi 2020 va participa, la sfârşitul acestei săptămâni, la “Cupa de Vară”
Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 vor participa la sfârşitul acestei săptămâni, la Ploieşti, la “Cupa de Vară”, întrecere aflată la cea de-a II-a ediţie, la care şi-au mai anunţat prezenţa, alături de Activ Prahova Ploieşti, gazda turneului, formaţiile CSM Deva şi CSM Unirea Slobozia, toate divizionare A.
Potrivit programului anunţat de organizatori, în primul meci, Activ Prahova Ploieşti va întâlni vineri, 25 august, de la ora 16.00,...
CSM Iaşi 2020 a transferat o jucătoare din Liga Florilor
Formaţia feminină de handbal CSM Iaşi 2020 continuă să se întărească în vederea debutului în noul sezon al Diviziei A, în care are ca obiectiv promovarea în Liga Florilor. Astfel, după ce a reuşit instalarea în funcţia de antrenor principal a lui Marius Dănuleţ, fostul selecţioner al naţionalei de junioare a României, oficialii de la CSM au demarat o campanie intensă de aducere la Iaşi a unor jucătoare cu experienţă, cu ajutorul cărora să...
CSM Iaşi 2020 a transferat o coordonatoare de joc cu selecţii la naţionala României
După ce s-a clasat pe locul 5 la turneul desfăşurat la mijlocul lunii mai la Braşov, ratând de puţin promovarea în Liga Florilor, conducătorii echipei de handbal feminin CSM Iaşi 2020 au stabilit un obiectiv la fel de îndrăzneţ şi pentru sezonul 2023/2024, respectiv accederea între primele 14 formaţii ale ţării. Pentru realizarea acestui lucru, oficialii moldoveni sunt decişi să întărească echipa cu jucătoare experimentate. Astfel, CSM Iaşi 2020...
CSM Iaşi 2020 a ratat promovarea în Liga Florilor
Handbalistele de la CSM Iaşi 2020 au ratat promovarea în Liga Naţională de handbal feminin, după ce în primul meci al turneului de promovare desfăşurat vineri, la Braşov au pierdut, scor 22-34 (11-15) întâlnirea cu CSU Ştiinţa Bucureşti. În urma acestui rezultat, ieşencele au ratat orice şansă la promovare, urmând să joace în turneul de consolare, unde au trecut, mai întâi, sâmbătă, de CSM Roman, scor 27-21 (10-12)., iar apoi, duminică, de...
Universitatea Cluj – Politehnica Iaşi 38-32. Replică bună a ieşenilor împotriva liderului
Universitatea Cluj a învins sâmbătă, în Sala Sporturilor “Horia Demian”, pe Politehnica Iaşi cu scorul de 38-32 (20-16), în etapa a XI-a a play off-ului de promovare în Liga Naţională. În ciuda înfrângerii, elevii antrenorului Florin Spiridon au dat o replică neaşteptat bună liderului neînvins din play off, clujenii – care nu au pierdut niciun punct în acest turneu – fiind practic promovaţi în Liga Zimbrilor. Politehnica Iaşi:...