Până la sfârșitul acestui an, pe străzile Iașului își vor face apariția polițiștii locali călare, care vor avea ca scop asigurarea liniștii și ordinii publice. Primarul Mihai Chirica a anunțat miercuri, într-o conferință de presă, că noua structură din cadrul Poliției Locale va deveni funcțională până la sfârșitul acestui an. ”Am luat deja legătura cu mai multe herghelii din țară în vederea achiziționării unui număr de cinci cai, cu care urmează să fie dotată noua structură. Patrulele călare vor avea ca scop asigurarea liniștii și ordinii publice în principalele locuri publice din municipiu, precum și la principalele manifestări sportive și artistice care se vor desfășura la Iași. Sperăm să găsim în cel mai scurt timp și polițiștii locali care vor face parte din noua structură”, a declarat edilul. Potrivit legii, înființarea Poliției Călare urmează să fie aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal (CLM). Printre avantajele înființării Poliției Călare se numără accesul mult mai facil al reprezentanților acestei structuri în zonele izolate, respective acolo unde utilajele clasice cu care se deplasează, de regulă, angajații Poliției Locale întâmpină greutăți atunci când urmează să se intervină pentru aplanarea unor conflicte sau acțiuni care încalcă legea. În ceea ce privește întreținerea cailor, aceasta se va face din fondurile Primăriei, în baza bugetului anual aprobat de CLM pentru funcționarea Poliției Locale.
Poliția Călare, o nouă structură de ordine publică înființată la Iași
Filed in: Administrație, Informațía zilei