Am citit cu mâhnire «scrisoarea deschisă» pe care Președintele Directoratului Cotnari SA mi-a adresat-o astăzi prin intermediul mass-media. Cum afirmațiile Domniei Sale ating atingere nu doar imaginii mele, ci și a administrației locale și chiar a comunității ieșene, doresc să fac o serie de precizări.
În cursul serii de vineri, 30 septembrie, spre sâmbătă, 1 octombrie, câțiva angajați ai Companiei de Transport Public (RATP), fără a verifica dacă acest demers este fundamentat din punct de vedere legal, au montat în oraș o serie de bannere publicitare ale companiei Cotnari SA. Acest lucru s-a făcut fără ca amplasarea materialelor respective să fie avizată de Biroul de Reglementare a Publicității Exterioare din cadrul Primăriei, iar, apoi, de către conducerea municipalității, ci doar în baza unei înțelegeri dintre anumiți angajați ai Companiei de Transport Public și, respectiv, ai companiei Cotnari. Menționez că, în urma acestei abateri, care poate fi generată doar de neglijență, persoanele responsabile din cadrul Companiei de Transport Public au fost destituite.
Subliniez că nu numele companiei care a apelat la această formă de publicitate mi s-a părut inacceptabil, ci doar faptul că procedura de amplasare a bannerelor a fost pur și simplu ilegală. Un element supărător suplimentar a fost acela că unul dintre bannerele companiei a fost montat chiar în fața Palatului Culturii, afectând integritatea estetică a monumentului-simbol al orașului nostru.
Orice companie serioasă, de la Cotnari la Microsoft, poate apela la mijloacele de publicitate exterioară, dar numai cu respectarea legii! Apoi, după redeschiderea pentru public a Palatului Culturii, și alte companii și-au făcut publicitate în vecinătatea acestuia, însă numai cu respectarea legii și fără să afecteze imaginea monumentului-simbol al Iașului.
În altă ordine de idei, în «scrisoarea deschisă», dl Deleanu face trimitere la o discuție privată pe care am purtat-o cu Domnia Sa și în care nu i-am cerut nimic altceva decât ca orice acțiune pe care Cotnari SA o întreprinde în beneficiul comunității sau al ei proprii să respecte prevederile legale. Îi mulțumesc și pe această cale dlui Deleanu și întregii companii Cotnari SA pentru contribuțiile la economia județului Iași, dar, în același timp, îi transmit public că, din punctul meu de vedere, parteneriatul dintre mine, ca primar al Iașului, Primăria Municipiului Iași și Cotnari SA nu poate fi clădit decât pe legalitate și respect reciproc!
De altfel, tocmai în virtutea acestui respect pe care îl am față de unul dintre brandurile județului nostru, am acceptat ca Raliul Iașului să poarte numele «Cotnari» («Cotnari Rally»), cu toate că suportul financiar major a fost al Primăriei Munciipiului Iași. Din același motiv, în iarna anului trecut, în cadrul unui eveniment organizat de Star of Hope, am acceptat ca, într-o prezentare făcută pentru Ambasadorul Suediei, brandul numărul 1 al Iașului să fie considerat tot Cotnari.
Acestea fiind spuse, aș vrea să mă adresez direct Președintelui Directoratului Cotnari SA. Dle Deleanu, pot înțelege orgoliul, pot înțelege cumva și anumite practici anterioare mandatului meu, dar cred că și Dumneavoastră înțelegeți că respectarea legii este o necesitate absolută! De aceea, iau «scrisoarea» Dumneavoastră drept o reacție nervoasă, de moment, care nu poate compromite relația dintre două instituții atât de importante, ca Primăria și compania Cotnari, și care nu trebuie să afecteze nici imaginea unor podgorii existente încă din vremea lui Ștefan cel Mare și care au cunoscut un nou început după privatizare.
În ceea ce privește afirmațiile legate de CSMS Iași și de Sărbătorile Iașului, nu vreau să le consider drept o formă de amenințare sau chiar șantaj. Vă reamintesc că atât clubul, cât și Sărbătorile nu sunt ale mele, ci ale orașului nostru, și sunt convins că și Dumneavoastră, ca și mine, respectați cu adevărat valorile Iașului. Tocmai pentru că sunt sigur că acest respect ne unește, vă adresez invitația de a participa, și în acest an, la Seara Valorilor din cadrul celei de-a XXV-a ediții a Sărbătorilor Iașului!