În urma unui amendament propus de consilierii locali ai PMP, în cartierul Păcurari va fi înfiinţată în acest an o substaţie de Ambulanţă, menită să deservească locuitorii din zona de nord a municipiului. Alături de propunerea privind majorarea bugetului destinat finanţării proiectelor prevăzute în Legea nr. 350/2006, cu prioritate pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, amendamentul privind înfiinţarea substaţiei de Ambulanţă din Păcurari, înaintat de consilierii locali ai PMP la proiectul de buget al municipiului Iaşi pentru anul 2017, a fost aprobat cu unanimitate de voturi, marţi, de plenul Consiliului Local Municipal (CLM). “Consider că astăzi, municipiul Iaşi a avut doar de câştigat. Înfiinţarea unei substaţii de ambulanţă în Păcurari înseamnă un pas înainte pentru sistemul de urgenţe. Era necesară o astfel de investiţie, în condiţiile în care un timp de intervenţie mai mic poate face diferența la salvarea unei vieţi. În ceea ce priveşte proiectul majorării bugetului cu 200.000 lei la Legea 350, acesta va permite Iaşului să aibă vizibilitatea de care merită şi să aibă la dispoziţie toate mijloacele financiare necesare pentru promovarea identităţii cultural-istorice a oraşului”, a declarat Violeta Găburici, liderul consilierilor PMP din CLM Iaşi. Într-un comunicat de presă, consilierii PMP apreciază susţinerea pe care amendamentul la Legea 350/2006 a avut-o în CLM, considerând că societatea civilă, ONG-urile, au avut doar de câştigat odată cu aprobarea de către plen a acestui amendament. “Cred că astăzi am arătat negru pe alb că PMP este un partener de încredere al societăţii civile din Iaşi. Suntem alături de ONG-urile care sunt serioase şi care doresc să dezvolte proiecte în interesul nostru, al tuturor ieşenilor. Suplimentarea bugetului propus iniţial cu o astfel de sumă reprezintă un semn de bun augur, o decizie care să sperăm că va transforma viaţa culturală a Iaşului, prin sărbătorirea aşa cum se cuvine a Centenarului”, a afirmat, la rândul său, consilierul local PMP Daniel Piftor. Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Iaşi pentru anul 2017 a fost votat, marţi, cu majoritatea voturilor PSD, ALDE, PMP şi cel al consilierului independent Andrei Postolache. Potrivit reprezentanţilor PMP, principalele argumente pentru votul pozitiv acordat de aceştia bugetului au fost cele referitoare la aprobarea a două din cele patreu amendamente depuse iniţial de populari, precum şi majorarea bugetului destinat investiţiilor. Cel mai bun exemplu este, afirmă consilierii PMP, cel al investiţiilor în educaţie, unde pentru anul 2017 în buget au fost prevăzute proiecte în valoare de 12 milioane lei, cu două milioane de lei mai mult decât în anul anterior.
În cartierul Păcurari va fi înfiinţată o substaţie de Ambulanţă
Filed in: Informațía zilei, Sănătate