Spectacole de muzică, demonstrații de navomodele și ateliere de gătit, printre surprizele de 1 Iunie pregătite de Ansamblul Palas pentru copii

Pe 31 mai, ansamblul Palas aniversează cinci ani de la inaugurare, prilej de a sărbători alături de clienți, prin patru zile cu numeroase evenimente, pentru întreaga familie. Startul distracție va fi joi, 1 iunie, o zi dedicată în întregime copiilor.

Marți, 31 mai 2017, în avans de Ziua Copilului, cei mici și cei mari sunt invitați la gala de premiere a Festivalului „Piticul de ciocolată”, cel mai amplu eveniment din estul României dedicat copiilor din învățământul preșcolar. De la ora 11.00, pe scena din Atriumul Palas Mall vor urca cei mai talentați prichindei, care vor încânta publicul cu momente de muzică și dans.

Joi, 1 iunie, la Palas va fi un maraton al activităților cu și pentru copii. De la orele 11.00 și 17.30, în zona food court, micuții pasionați de arta culinară vor învăța câteva dintre secretele bucătăriei la atelierele de gătit. Vor fi coordonați de Chef Bogdan Puiu, fondator al atelierelor Soft & Grace.

De la ora 12.30, voia bună se va instala în Atriumul Palas Mall. Primul moment va fi oferit publicului de către micii artiști de la Palatul Copiilor. De ziua lor, s-au pregătit cu melodii tematice și dansuri antrenante. De la ora 15.00, pe scenă vor urca mascote haioase, într-un spectacol marca Just Smile Events, care vor oferi celor prezenți o doză de energie și distracție. Seria evenimentelor care îi  aniversează pe copii continuă cu un fashion show, organizat de agenția First Models. Micuțele modele vor defila pe podium în ținute de vară.

Tot în Atrium, de la ora 18.00, clienții vor fi spectatorii unui concert instrumental și vocal al Armonia Lucis. Micuții au pregătit un spectacol jucăuș cu melodii dedicate copilăriei.

De multă distracție vor avea parte și cei care preferă să-și petreacă timpul în aer liber. Joi, de la ora 10.00, pe lacul din parcul Palas vor avea loc demonstrații de navomodele, organizate de Palatul Copiilor. De la ora 17.30, ștrengarii vor avea prilejul de a se întâlni prin parc cu cei mai amuzanți clovni, care vor face giumbușlucuri și vor modela baloane colorate.

De la ora 18.00, parcul Palas va găzdui gala primei ediții a Festivalului-concurs naţional de interpretare muzicală „POP’N’IAȘI”, organizat de Casa de Cultură a Studenților Iași, Asociația Culturală „OPIS BAND” și Asociația Culturală „MOLDAVIA”. Concurenţii vor cânta live, acompaniaţi de OPIS BAND IAȘI.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;