2 octombrie, termenul limită pentru plata taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2017

Direcția Generală Economică și Finanțe Publice Locale (DGEFPL) Iaşi informează că scadența termenului de plată a celei de-a doua tranșe din anul 2017 pentru principalele impozite și taxe locale (impozit pe clădiri, impozit pe teren, impozit pe mijloacele de transport etc.) este pe data de 2 octombrie 2017 (30 septembrie 2017 este zi nelucrătoare și, conform legii, termenul se prelungește până la prima zi lucrătoare inclusiv). Neplata până la data de 2 octombrie 2017 inclusiv a obligatiilor scadente atrage dupa sine majorări de întârziere și silește organul fiscal la declanșarea executării și aplicarea măsurilor efective de executare. “Plățile pot fi făcute prin virament prin Trezoreria Municipiului Iași, beneficiar Municipiul Iași (persoană juridică de drept public – cod fiscal 4541580), în numerar și cu cardul la casieriile DGEFPL, prin serviciul de acceptare a cardurilor la plată – comerțul electronic securizat denumit e.Comert sau prin intermediul Sistemului național electronic de plată (SNEP – Ghiseul.ro) online a impozitelor și taxelor utilizând cardul bancar”, precizează reprezentanţii DGEFPL Iaşi. Conturile deschise la Trezoreria operativă Iași se găsesc pe pagina de internet a Primăriei Iași, www.primaria-iasi.ro, secțiunea Transparență – Acte de interes public – Documente economice – Conturile IBAN ale Municipiului Iași. Redăm mai jos conturile de trezorerie în care se încasează principalele impozite și taxe locale, cu precizarea să se înscrie în ordinele de plată codul fiscal al Municipiului Iași (4541580):

– RO77TREZ4062107020101XXX – Impozit pe clădiri persoane fizice;

– RO24TREZ4062107020201XXX – Impozit pe terenuri persoane fizice;

– RO96TREZ4062116020201XXX – Impozit pe mijloacele de transport persoane fizice;

– RO27TREZ4062107020102XXX – Impozit si taxa pe clădiri persoane juridice;

– RO71TREZ4062107020202XXX – Impozit și taăa pe terenuri persoane juridice;

– RO46TREZ4062116020202XXX – Impozit pe mijloace de transport persoane  juridice.

Încasările în numerar, cât și prin intermediul terminalelor POS care permit utilizarea cardurilor, se fac atât la casieriile de la sediul central din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11 – 15, la camera 3 (corpul B, etajul I), la camera 15 (corpul B, parter) din imobilul situat în curtea interioara a Primăriei Municipiului Iași, cât și la centrele de cartier situate astfel:

  1. Tătărași, str. Vasile Lupu nr. 82, telefon 0232.277.310 (centru de cartier);
  2. Nicolina, str. Petre Țutea nr. 2, telefon 0232.227.517 (centru de cartier);
  3. Păcurari, șos. Păcurari nr. 34, telefon 0232.276.787 (centru de cartier);
  4. Alexandru cel Bun, str. Tabacului nr. 1, telefon 0232.253.160 (centru de cartier);
  5. Frumoasa, bd. Poitiers nr. 22 – 26, telefon 0232.223.031 (centru de cartier);
  6. Ghișeul din clădirea situată în șos. Națională nr. 43, telefon 0232.264.246.
Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;