Guvernul și-a amintit de rolul Iașului în timpul Primului Război Mondial

În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, Iașul va găzdui importante evenimente și manifestări reunite sub titlul ”Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”, cu sprijin din partea Guvernului României, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de executiv.

Acțiunile de la Iași urmează să se desfășoare în zilele de 23 și 24 noiembrie 2017, iar printre acestea se numără:

·       organizarea unei ședințe festive de guvern în sediul uneia dintre cele mai frumoase biblioteci din lume, Biblioteca Universității Tehnice Gh. Asachi;

·       organizarea unei ședințe simbolice a parlamentului la Teatrul Național, aceeași locație în care, în 1916, regele Ferdinand a deschis lucrările parlamentului mutat la Iași;

·       reiterarea unui scurt traseu feroviar între gara Ciurea și gara Iași, pentru comemorarea celor peste 1000 de morți în accidentul feroviar produs în iarna anului 1916 la Iași, din cauza supraaglomerării generate de numărul de refugiați din zonele ocupate, accident considerat drept cea mai mare catastrofă de gen din România și a treia ca mărime la nivel mondial. De asemenea, în zona catastrofei feroviare vor fi plantați 1000 de stejari și tei, în memoria celor decedați;

·       depunerea de coroane la Mausoleul Eroilor din Iași și la celelalte monumente din județele din regiune, organizarea de ceremonialuri militare și religioase, parade și defilări de arme și steaguri;

·       organizarea de evenimente care să celebreze diversitatea culturală și modelul de toleranță propus de Iași și de România la momentul Primului Război Mondial, când aproximativ jumătate din populația Iașiului era compusă din evrei, ruși, polonezi și greci. Totodată, va fi organizată, simbolic, o ”Mare Adunare” care să aducă laolaltă porturile tradiționale ale tuturor minorităților de pe teritoriul României și porturile românești din toate ținuturile;

·       tipărirea, într-o singură ediție, a unui ziar al Centenarului, care să recreeze starea de spirit a acelor vremuri și care urmează să fie distribuit pe parcursul celor două zile în care se vor desfășura evenimentele.

Nu în ultimul rând, se are în vedere reabilitarea a 10 monumente de pe raza județului Iași dedicate Primului Război Mondial, însoțită de refacerea marcajelor și indicatoarelor turistice către acestea.

Programul propus pentru zilele de 23 și 24 noiembrie 2017 va implica populația întregii Moldove, dar și pe vorbitorii de limbă română din țările vecine. În ceea ce privește acțiunile destinate instituțiilor, se estimează că acestea vor aduna peste 600 de reprezentanți din partea Președinției României, Guvernului, Parlamentului, cultelor religioase, ambasadelor străine în România, rectorilor universităților din regiune, administrației locale a județelor din regiune.

Contribuția financiară a Guvernului României la desfășurarea evenimentelor de la Iași va fi în sumă de 5.956.300 lei, care se adaugă fondurilor obținute de autoritățile locale din alte surse, precum donațiile și sponsorizările. Banii alocați provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, prevăzut în Bugetul de stat pe anul 2017. Prin această măsură s-a urmărit reiterarea și evidențierea semnificației aparte a Iașiului în vremea Primului Război Mondial, când orașul a devenit pentru 2 ani nu doar capitala Regatului României, după ce Bucureștiul a căzut în mâna Puterilor Centrale, ci și spațiul în care și-au găsit găsit adăpost peste 300.000 de refugiaţi români din zonele ocupate.

Menționăm că sărbătorirea Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri este cel mai important proiect național postaderare, în desfășurarea căruia sunt parte Preşedinția României, Guvernul, Parlamentul, Casa Regală, Academia Română, ICR, marile universități, asociațiile culturale private și administrația locală.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;