Tag Archives: ceremonial

Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Ierarh Spiridon, cinstiți la Iași de mii de pelerini

Peste 25.000 de credincioși au mers în procesiune, sâmbătă după amiază, cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva pe străzile din centrul Iașului, în cadrul ceremonialului „Calea Sfinţilor”. Racla cu sfintele moaște au fost purtate pe străzile din centrul oraşului de un sobor de preoţi, în frunte cu  Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum şi Vicar al Patriarhiei...

Ziua Drapelului Naţional, marcată mâine la Iaşi

Miercuri, 26 iunie, de la ora 9.30, în Piaţa Tricolorului din Iaşi (strada Anastasie Panu, în faţa Prefecturii) va avea loc o ceremonie militară de marcare a „Zilei Drapelului Naţional”. Pe toată perioada manifestărilor, circulația autoturismelor se va desfășura pe strada cu liniile de tramvai din fața Palatului Culturii. Ziua de 26 iunie a fost proclamată ”Ziua Drapelului Național” prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

Guvernul și-a amintit de rolul Iașului în timpul Primului Război Mondial

În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, Iașul va găzdui importante evenimente și manifestări reunite sub titlul ”Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova – leagăn al Marii Uniri”, cu sprijin din partea Guvernului României, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de executiv. Acțiunile de la Iași urmează să se desfășoare în zilele de 23 și 24 noiembrie 2017,...

Depuneri de coroane de flori, cu ocazia Zilei Eroilor, la Iași

Joi, 9 iunie, la Iași vor avea loc mai multe manifestări dedicate comemorării ”Zilei Eroilor României”. Prefectul Marian Grigoraș va participa la ceremonialul militar și religios, organizat de la ora 12.00, la Cimitirul Eternitatea, la depunerea de coroane de la Cimitirul Eroilor Evrei, de la ora 13.50, și la ceremonialul militar și religios organizat la Cimitirul Eroilor Români din comuna Lețcani, de la ora 14.30. Alte evenimente dedicate ”Zilei Eroilor...

Plachete și diplome aniversare pentru revoluționarii ieșeni

Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, la Iași au avut loc luni, 22 decembrie, o serie de manifestări dedicate acestui eveniment. Ele au debutat la ora 10.00, în Sala Galbenă a Prefecturii, cu înmânarea de către prefectul Dan Cârlan a unor plachete și diplome aniversare persoanelor care au participat la Revoluția din Decembrie 1989, de la Iași, precum și celor care au participat la Revoluție în alte localități...
;