Protest spontan la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, cauzat de noul regulament de acordare a sporurilor

Aproximativ o suă de salariaţi din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi (asistente medicale, laboranţi şi personal TESA) au declanşat marţi un protest spontan în faţa instituţiei, în semn de protest faţă de scăderea salariilor, ca urmare a “revoluţiei fiscale” iniţiate de Guvern. Potrivit protestatarilor, salariile nete ale angajaţilor pentru luna în curs ar fi scăzut cu sume cuprinse între 300 şi 1.300 de lei, după intrarea în vigoare a măsurilor de plafonare a sporurilor prevăzute în contractul coloectiv de muncă. Cadrele medii care lucrează în cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie s-au plâns de condiţiile periculoase de muncă şi de faptul că acestea nu sunt recompensate aşa cum s-ar cuveni. Protestatarii adunaţi în curtea unităţii au afişat pancarde pe care scria “Dacă nu ne daţi, măcar nu ne luaţi!”, solicitând salariile decente, în conformitate cu munca pe care o depun. Pe timpul protestului, activitatea Spitalului Clinic de Pnaumoftiziologie nu a avut de suferit, lipsa cadrelor medii prezente la miting fiind suplinită de colegii aflaţi în tura de dimineaţă. Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o serie de măsuri privind regulamentul-cadru al sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de condiţiile fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială în valaore de 30% din suma salarilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Măsura i-a nemulţumit pe sindicaliştii din sănătate, care afirmă că pragul de 30% pe ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem. Sindicatele au anunţat pentru data de 25 aprilie organizarea unui miting de protest în Capială, la care sunt aşteptaţi să participe peste 20.000 de angajaţi din sistemul sanitar. În cazul în care, până atunci, Guvernul nu va renunţa la măsura plafonării sporurilor în sistemul sanitar, sindicaliştii sunt decişi să declanşeze greva generală. Un protest similar a avut loc, marţi dimineaţa, şi la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;