Tag Archives: protest

Protest al taximetriștilor ieșeni în fața Prefecturii

Peste 200 de taximetrişti au protestat, miercuri, în faţa Instituţiei Prefectului, fiind nemulţumiţi de modul în care autorităţile tolerează activitatea desfăşurată de firmele de ride-sharing, pe care aceştia o consideră ca fiind nelegală. Protestul, organizat de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România – filiala Iași (COTAR) împreună cu Camera Națională a Taximetriștilor din România (CNTR), a blocat timp de...

Protest al salariaților din sistemul de probațiune

Angajații din sistemul de  probațiune de la Iași au protestat din nou, miercuri, nemulțumiți de faptul că nu și-au primit salariile mărite începând cu luna ianuarie, potrivit Ordinului ministrului Justiției. Ei s-au solidarizat astfel cu colegii lor din țară, care au organizat un protest în Capitală, în fața sediului Guvernului. „Protestul  este susținut de către toți angajații sistemului de probațiune din țară, respectiv de către toți...

Angajații din muzee și biblioteci cer alocarea unui procent de 0,9% din PIB pentru cultură

O delegație formată din 55 de membri ai Sindicatului din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, afiliat Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia”, a participat sâmbătă, 18 mai, când s-a sărbătorit Noaptea Europeană a Muzeelor, la un protest organizat în fața sediului Guvernului față de discriminarea salarială  la care sunt supuși angajații din acest domeniu și subfinanțarea cronică a instituțiilor...

Protest al transportatorilor, la Iaşi

Aproximativ 40 de transportatori au protestat miercuri, la Iaşi, traseul Metro – CUG, nemulţumiţi de valoarea mare a polițelor obligatorii de răspundere civilă (RCA). Transportatorii ieşeni s-au alăturat astfel colegilor din celelalte judeţe din ţară, printre care Cluj şi Biuzău, precum şi a celor din Capitală, care au organizat acţiuni similare. Protestatarii solicită modificarea legislaţiei actuale privind plata RCA, inclusiv adoptarea unei legi...

Medicii de familie din Iaşi se alătură colegilor din ţară nemulţumiţi de întârzierea la plată a contractelor de servicii de către CNAS

Medicii de familie ieșeni, reprezentați de Societatea de Medicină de Familie (SMF) Iași şi Colegiul Medicilor Iași, se alătură colegilor din țară în procesul de comunicare publică a nemulțumirilor față de întârzierile la plata contractelor de servicii decontabile de la sistemul de asigurări de sănătate. “Trebuie înțeles procesul de finanțare a serviciilor prestate în cabinetele de medicină de familie pentru a realiza care sunt efectele...

Proteste ale grefierilor şi personalului conex din instanţe şi parchete, începând de astăzi, la Iaşi

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL anunţă declanşarea de către personalul auxiliar de specialitate şi conex din instanţe şi parchete, începând cu data de 11 decembrie, a unor acţiuni de protest pe termen nelimitat ca urmare a refuzului Guvernului de soluţionare a revendicărilor înaintate cu privire la salarizarea personalului din cadrul sistemului judiciar. Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul...

Protest pe termen nelimitat al angajaţilor de la CJAS. Activitatea cu publicul, grav perturbată

Angajaţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi vor protesta joi, 2 noiembrie, pe termen nelimitat, în semn de nemulţumire faţă de nivelul actual de salarizare. “Această decizie survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog și de așteptare, am constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceștia le au, nu se găsesc soluții. Însă sunt găsite soluții satisfăcătoare și...

Protest spontan al angajaţilor de la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi

Angajaţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi au protestat, joi, 26 octombrie, în faţa instituţiei, în semn de nemulţumire faţă de nivelul de salarizare şi de refuzul Guvernului de a pune în aplicare modificările propuse la Legea  nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, prin care personalul care lucrează în cadrul caselor teritoriale de pensii ar urma să beneficieze, prin asimilare, de aceleaşi drepturi salariale ca şi personalul din cadrul...

Cadrele didactice au protestat din nou, astăzi, în faţa Prefecturii

Aproximativ 2.500 de angajaţi din învăţământul preunversitar, cadre didactice, personal nedidactic şi personal auxiliar, au protestat marţi, timp de două ore, în faţa Prefecturii Iaşi, nemulţumiţi de nivelul de salarizare din sectorul educaţiei. “Solicităm să ni se garanteze de către Guvern, printr-o Ordonanţă de  Urgenţă, salarizarea în învăţământul preuniversitar plecând de la nivelul salariului mediu brut pe economie pe care ar...

Profesorii ieşeni ies din nou în stradă

Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) vor protesta din nou marţi, 6 iunie, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în faţa Prefecturii Iaşi, în semn de nemulţumire faţă de refuzul Guvernului de majorare a salariilor cadrelor didactice şi a personalului nedidactic şi auxiuliar din domeniul educaţiei. Anunţul a fost făcut de preşedintele USLIP – filiala Iaşi, Laviniu Lăcustă, care a declarat că greva...
;