Universitățile tehnice atrag atenția asupra consecințelor scăderii bugetului MEN

Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT) solicită Ministerului Educației Naționale (MEN) revizuirea prevederilor articolului 15 din OUG nr. 90 din 2017 privind obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile și serviciile aferente întreținerii și funcționării instituției. Întruniţi la Cluj, în perioada 22 – 23 noiembrie, reprezentanţii celor patru instituții de învățământ superior tehnic din ţară, membre ale ARUT, printre care se numără şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, au solicitat fie modificarea, fie abrogarea unor prevederi ale legii, având în vedere faptul că aceste universități dar nu numai întâmpină probleme grave privind asigurarea plăților utilităților, a bunurilor și serviciilor de strictă necesitate pentru funcționare din cauza creșterii considerabile pe parcursul anului curent a tuturor prețurilor la utilități, bunuri și servicii. Totodată, aceștia au decis trimiterea spre analiza Ministerului Educației Naționale a unui proiect care își propune restructurarea ciclurilor de studii inginerești, care are ca scop corelarea sistemului de învățământ tehnic superior românesc cu cel european și cu cerințele pieței muncii. Sunt propuse, în documentele transmise spre minister, modificări ale duratei studiilor pentru cele trei cicluri universitare (licență – masterat – doctorat), a titlurilor și calificărilor oferite, precum și reducerea numărului programelor de studii la domeniile de licență. „Întâlnirea de la Cluj a avut drept obiective principale analizarea, din perspectiva universităților tehnice, a modificărilor legislative care se referă la finanțarea învățământului universitar, la evaluarea școlilor doctorale, precum și la efectele actuale ale implementării sistemului Bologna. În ceea ce privește evaluarea studiilor doctorale, a fost analizată în detaliu, criteriu cu criteriu, metodologia elaborată de către ARACIS și au fost constatate multe inadvertențe și criterii irelevante, care, de fapt, avantajează universitățile fără potențial real în domeniul cercetării doctorale. De altfel, am menționat ca fiind evident că multitudinea criteriilor, semnificative sau nu din punct de vedere al evaluării, nu vor avea ca efect decât o uniformizare a rezultatelor, respectiv o nivelare a performanțelor universităților. ARUT se situează ferm pe poziția în care solicităm ca aceste criterii să reflecte în mod clar calitatea, excelența și să poziționeze clar universitățile care fac performanță și în domeniul studiilor doctorale”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi. În cadrul aceleiași ședințe, universitățile membre ale ARUT și-au exprimat surprinderea și nemulțumirea față de reducerea de către Guvernul României cu 198 milioane de lei a bugetului alocat educației, în condițiile în care universitățile nu au primit fondurile necesare pentru plata tranșei drepturilor salariale aferente anului 2018 și cele restante de anul trecut în conformitate cu OUG 20/2016 si legea 85/2016, precum și cu deciziile instanțelor judecătorești. Din Alianța Română a Universităților Tehnice fac parte Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică de Construcții București și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;