Timp de două zile, in intervalul 16-17 aprilie 2019, pe scena Ateneului Național din Iași, 31 de trupe de teatru din unitățile de învățământ ale județului Iași au prezentat într-un mod creativ rolul educației în societatea contemporană, în cadrul celei de-a treia ediții a Concursului județean de teatru Prin teatru, spre educație. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, în parteneriat cu Ateneul Național din Iași.
Scopul concursului a fost crearea unor atitudini pozitive și îmbunătățirea calității vieții de elev prin exersarea artei teatrale, ca formă de educaţie în școlile din județul Iași. Concursul s-a adresat elevilor din ciclurile primar, gimmazial și liceal.
Juriul, format din personalităţi din domeniul teatral şi din mass –media ieșeană (actori, regizori, reprezentanți ai învățământului universitar vocațional și ai Radio Iași) a apreciat creativitatea, originalitatea, prezenţă scenică, expresivitatea, acordând numeroase premii, care au constat în cărți și diplome, atât trupelor de teatru școlar, cât și tinerilor actori pentru prestația individuală. Marele Premiu al concursului a fost acordat trupei „ Kangai”, de la Colegiul Național ,,G. Ibrăileanu” Iași, profesor coordonator Caliopia Hodorogea, pentru piesa Avioane de hârtie, iar premiul I a fost obținut, după cum urmează: secțiunea învățământ preșcolar – trupa,, Ronțăilă”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13, cel mai bun actor la această categorie fiind Francisc Acatrinei (5 ani), de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 16; învățământ primar – trupa ,,Detectivii”, ȘcoalaGimnazial ă ,,I. Creangă” Iași, profesor coordonator Borş Ştefăniţă, cu piesa Motanul încălțat; învățământ gimnazial – trupa „Micii trubaduri”, Școala Profesională Focuri, profesori coordonatori Pentiuc Ionela, Pavăl Eva Iuliana, cu piesa O sărbătoare în familie; secțiunea învățământ liceal – trupa „Kamadeva”, Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” Miroslava, profesor coordonator Silvia Nedelciuc, cu piesa Eu sunt un altfel de copac .
Avand convingerea ca Educația este cartea de vizită pe care elevii o vor purta și o vor prezenta toată viața, elevii, profesorii, părinții și toți cei fascinați de lumea teatrului, au avut posibilitatea să valorifice roadele educațiie nonformale, alături de cei mai talentați actori în devenire din județul nostru.