Costel Alexe (PNL): Campania electorală a fost una lipsită de incidente majore

Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, a făcut apel la ieşeni să meargă duminică la vot şi să aleagă reprezentanţii acestei formaţiuni politice în Parlamentul European şi să voteze, de asemenea, cu DA la cele două întrebări ale referendumului pe teme de justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. „Este singura şansă pentru a scăpa de PSD şi de cei care ne conduc în acest moment”, a spus Alexe, într-o conferinţă de presă. Liderul liberalilor ieşeni a mai afirmat că în toate întâlnirile pe care le-a avut cu alegătorii a observat „o degradare continuă a calităţii vieţii locuitorilor judeţului Iaşi”. „De vină pentru acest lucru sunt cei care conduc judeţul, în frunte cu Maricel Popa, cel care a anunţat multe la preluarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean, dar care nu şi-a îndeplinit niciuna dintre promisiunile făcute ieşenilor”, a spus Costel Alexe. Preşedintele PNL Iaşi a caracterizat campania electorală pentru alegerile europarlamentare din acest an ca fiind una „lipsită de incidente majore”, în care cetăţenii au participat „cu simpatie” la întâlnirile cu candidaţii propuşi de liberali. „În campanie, oamenii ne-au primit cu foarte multă căldură. Nu am avut nevoie nici de jandarmi şi nici de bodyguarzi pentru a putea sta de vorbă cu cetăţenii, în contrast cu ceea ce s-a întâmplat la PSD”, a explicat Costel Alexe. Întrebat dacă există riscul ca la alegerile europarlamentare de duminică, o parte dintre primarii liberali din judeţ „să facă blat cu PSD-ul”, Alexe a răspuns „categoric nu” „În calitate de preşedinte al PNL Iaşi garantez pentru fiecare dintre colegii mei. Cu toţii suntem hotărâţi să câştigăm alegerile”, a subliniat liderul PNL Iaşi.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;