Tag Archives: referendum
A fost aprobată metodologia de alegere a rectorului Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi”
Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat miercuri, 14 iunie, metodologia privind stabilirea modalității de desemnare a Rectorului TUIASI în mandatul 2024 – 2028, care a fost propusă marți, 13 iunie, de către Consiliul de Administrație.
Astfel, conform prevederilor din actuala Lege a Educației, dar și din cea care se află în promulgare, la președintele României, Klaus Iohannis, comunitatea academică a Politehnicii...
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” își va alege rectorul prin vot direct
83% dintre cei care au participat la referendumul pentru alegerea rectorului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) au optat pentru varianta votului universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul Universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din Senatul universitar şi din Consiliile facultăţilor. Cu o prezență de aproape 65% dintr-un total de 740 de persoane cu drept de vot, referendumul...
43,7% – prezenţă la vot la alegerile europarlamentare în judeţul Iaşi
Prezenţa la urne la alegerile europarlamentare, la nivelul întregului judeţul Iaşi, a fost de 43,7%, în timp ce la referendum s-a înregistrat un procent de 38,6%, potrivit datelor Biroului Electoral Central (BEC). Transpus în cifre, asta însemnă că la alegerile europarlamentare s-au prezentat la vot 339.066 de ieşeni, în timp ce pentru referendum au votat 300.000 de alegători. Potrivit aceloraşi date, prezenţa la urne, la alegerile europarlamentare, a...
Primarul Mihai Chirica a votat alături de candidatul independent George Simion
Primarul Mihai Chirica a votat printre primii la alegerile europarlamentare şi referendum. Însoţit de candidatul independent George Simion, pentru care şi-a exprimat public susţinerea, şeful municipalităţii ieşene şi-a exprimat dreptul de vot la ora 7.00, la şcoala generală din cartierul Nicolina, situată vis-a-vis de Lidl. În altă ordine de idei, la ora 9.00, prezenţa la vot la alegerile europarlamentare, la nivel naţional, era de 3,28%, judeţele...
Peste 774.000 de ieşeni, aşteptaţi la urne
Peste 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică, 26 mai, la urne, pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European şi pentru a-şi exprima opţiunile la referendumul pe teme de justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. La nivelul judeţului Iaşi, pe listele electorale permanente sunt înscrişi peste 774.000 de cetăţeni cu drept de vot. La alegerile din 26 mai, în judeţul Iaşi sunt deschise 746 secţii...
Costel Alexe (PNL): Campania electorală a fost una lipsită de incidente majore
Preşedintele PNL Iaşi, deputatul Costel Alexe, a făcut apel la ieşeni să meargă duminică la vot şi să aleagă reprezentanţii acestei formaţiuni politice în Parlamentul European şi să voteze, de asemenea, cu DA la cele două întrebări ale referendumului pe teme de justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. „Este singura şansă pentru a scăpa de PSD şi de cei care ne conduc în acest moment”, a spus Alexe, într-o conferinţă de presă....
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe ieşeni să se prezinte la referendum pe 26 mai
Peste 15.000 de persoane au participat sâmbătă după amiază, în Piaţa Unirii din Iaşi, la mitingul organizat de PNL, prilejuit de lansarea candidaţilor acestei formaţiuni politice la alegerile europarlamentare din 26 mai. La eveniment a fost prezent şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care cu acest prilej i-a îndemnat pe ieşeni să se prezinte la referendumul pentru justiţie programat în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare şi să spună...
Rectorul UMF Iaşi va fi ales prin vot universal, direct, secret şi egal
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași a organizat miercuri, 8 mai, referendumul universitar privind alegerea modalității de desemnare a rectorului pentru mandatul 2020 – 2024. În urma voturilor valabil exprimate de către membrii comunității academice s-a decis ca desemnarea rectorului pentru următorul mandat să se facă pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct, secret și egal. Această opțiune a fost...
Serviciul regim permise şi înmatriculări auto ar putea deschide un punct de lucru la Paşcani
Președintele PNL Iași, deputatul Costel Alexe, anunţă, într-un comunicat de presă, că a început demersurile pentru înființarea unui punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în municipiul Pașcani, instituţie care ar urma să deservească populaţia din acest oraş precum şi locuitorii din comunele învecinătate. “Din întâlnirile avute cu zeci de cetățeni, precum și din audiențele...
Peste 840.000 de buletine de vot pentru desfăşurarea referendumului, în judeţul Iaşi
În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie, toate cele 841.878 de buletine de vot necesare pentru desfăşurarea referendumului din 6 – 7 octombrie au fost distribuite către cele 736 de secţii de votare din judeţul Iaşi. Până la ora 14.00, buletinele de vot au fost distribuite de la Prefectură, unde au fost depozitate după ce au fost tipărite, către cele 98 de primării din judeţ, după care, începând cu ora 16.00, acestea au fost trimise către secţiile...