Opt persoane s-au aflat în carantină la domiciliu la Iaşi, după apariţia primelor cazuri de infectare cu COVID 19, apărute în China. Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, Lucian Indrei, în acest moment, dintre cei opt pacienţi se mai află în carantină doar unul singur, este vorba despre un cetăţean de origine chineză care astăzi este în cea de-a 11-a zi de monitorizare. În conformitate cu prevederile protocolului semnat de autorităţile române, persoanele suspecte de infectare cu coronavirus trebuie să stea în carantină timp de 14 zile, perioadă în care nu au voie să ia contact cu alte persoane. “„Cei care vin în ţară din Italia trebuie să se autoizoleze timp de 14 zile. Aceştia vor fi monitorizaţi zilnic de DSP şi de medicii de familie, conform protocolului“, a spus Lucian Indrei, care a adăugat că autorităţile locale urmează să stabilească în perioada următoare o zonă specială de carantină, a cărei adresă nu va fi publică. De la apariţia, în urmă cu trei luni, a primelor cazuri de infectare cu virusul COVID 19 în China, numărul îmbolnăvirilor cu coronavirus pe plan mondial se apropie de 80.000, din care peste 2.600 de decese. Ţara cu cel mai mare număr de îmbolnăviri este China, (77.150 de cazuri şi 2.592 de decese), urmată de Coreea de Sud (763 de cazuri şi şapte decese). Un număr mare de decese în urma infectării cu virusului COVID 19 s-au mai înregistrat în Iran (opt), Japonia (patru), Italia (patru), Hong Kong (două), Filipine, Franţa şi Taiwan (câte un deces fiecare).
Opt persoane aflate în carantină la Iaşi după apariţia primelor cazuri de infectare cu coronavirus
Filed in: Informațía zilei, Sănătate