443 de persoane care au călătorit în zonele de risc erau izolate marţi, 3 martie, la domiciliu, la nivelul judeţului Iaşi, fiind suspecte de infectare cu Covid – 19, se arată într-un comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP). Faţă de ziua anterioară, numărul ieşenilor izolaţi la domiciliu a crescut cu 52, potrivit sursei citate. DSP mai informează că, în acest moment, în judeţul Iaşi nu sunt persoane aflate în carantină în spaţiile special amenajate şi nici persoane confirmate cu coronavirus. Toate testele efectuate la persoanele care prezintă suspiciuni de infecţie cu coronavirus din judeţul Iaşi, dar şi din alte judeţe, au ieşit negative. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi, pentru carantină sunt prevazute 141 de paturi, incluzând modulele puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Iaşi. Având în vedere necesitatea unor clarificări suplimentare asupra recomandărilor de conduită în prevenirea răspândirii coronavirusului (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică pune la dispoziţie răspunsuri pentru o serie de întrebări ridicate în spaţiul public:
- După perioada de 14 zile, persoanele aflate în autoizolare pot părăsi domiciliul?
- Persoanele care au sosit din alte zone decât cele care necesită carantinare pot părăsi domiciliul numai după cele 14 zile de autoizolare, dacă nu prezintă niciun simptom. În aceste cazuri, NU este necesară testarea pentru coronavirus.
- Persoanele care au intrat în contact direct cu caz confirmat cu COVID-19 vor fi testate în prima zi de autoizolare şi înaintea terminării perioadei de autoizolare. Pot părăsi domiciliul numai dacă rezultatele finale sunt negative.
- Persoanele aflate în autoizolare vor primi la finalul celor 14 zile de autoizolare aviz epidemiologic de la DSP, care să ateste că pot reveni în colectivitate.
- La ieşirea din autoizolare, mergeţi în consult la medicul de familie pentru a vă elibera concediul medical şi/sau adeverinţele pentru şcoală.
- Rămâneţi vigilenţi şi respectaţi în continuare recomandările generale privind prevenirea infecţiei cu coronavirus sau alt tip de gripă.
- Aceste persoane beneficiază de scutiri sau concedii medicale?
- În primul rând, este important să contactaţi angajatorul şi/sau unitatea de învăţământ pentru a-i înştiinţa că vă aflaţi în autoizolare la domiciliu.
- La finalul perioadei de autoizolare, elevii şi studenţii beneficiază de scutire medicală, iar persoanele angajate, de concediu medical.
- Concediul medical va fi eliberat de către medicul de familie, după ieşirea din izolare, în baza certificatului DSP, nemaifiind nevoie de adeverinţă de la angajator.
- Conform prevederilor OUG 158/2005 şi art. 60 (2) din Normele de aplicare, în cazul concediilor medicale pentru carantină, angajatul nu este obligat să depună la angajator certificatul pentru luna anterioară până în data de 5 a lunii în curs, ci până la sfârşitul lunii în curs. Astfel, angajatul poate depune certificatul pentru concediul medical după ieşirea din izolare/carantină.
- Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul, la fel ca în cazul concediilor medicale acordate pentru o boală obişnuită.
- Durata concediilor pentru carantină nu diminuează numărul zilelor de concediu medical acordate unui asigurat pentru celelalte afecţiuni şi nu se aplică restricţia de 10 zile valabilă pentru concediul şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii.