Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi are în dotare, începând de astăzi, un aparat ultramodern de depistare a infecţiilor cu noului coronavirus, pe baza probelor recoltate de la pacienţii suspecţi de COVID-19. Aparatul, în valoare de 55.000 de euro, a fost cumpărat de Asociaţia „Casa Share” de la o firmă din Coreea de Sud, pe baza donaţiilor făcute de persoanele fizice şi juridice din judeţul Iaşi, fiind donat Spitalului de Boli Infecţioase. Potrivit lui Bogdan Tănasă, preşedintele Asociaţiei „Casa Share”, aparatul poate efectua până la 450 de teste COVID-19 pe zi, faţă de maximum 50, câte sunt realizate în acest moment de către specialiştii unităţii medicale ieşene. „Este ceva fantastic ceea ce s-a întâmplat astăzi. Vorbim de sute de teste care ajug la noi din toată Moldova, iar un astfel de aparat ne ajută foarte mult. Noi facem pe zi 50 de teste, însă ne vin peste 200 într-o sngură zi. Acest aparat extrage automat o anumită porţiune din analizele trimise, înlocuind astfel procedura manuală. E ca şi cum vrei să faci un ness şi nu mai foloseşti linguriţa, ci amesteci automat conţinutul. E vorba şi de calitate şi de timp”, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”. La rândul său, Bogdan Tănasă, preşedintele Asociaţiei „Casa Share”, a ţinut să mulţumească tuturor celor care au donat bani în vederea achiziţionării aparatului. „A fost greu, am făcut presiuni pentru a-l putea aduce (aparatul – n.r.) cât mai repede. Le mulţumesc tuturor celor care au donat bani pentru a putea achiziţiona acest aparat. Noi toţi putem facem ceva, pentru a ne salva. Nu ne dăm bătuţi în lupta cu virusul!”, a spus Bogdan Tănase. Aparatul, care a ajuns în cursul acestei după amiezi la Iaşi, va deveni operaţional începând de mâine, au anunţat reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase.
Aparat de testare a infecţiilor cu noul coronavirus, donat Spitalului de Boli Infecţioase
Filed in: Informațía zilei, ONG-uri