Studenții ieşeni, în sprijinul seniorilor pe timpul stării de urgenţă

17 tineri din Iaşi și-au propus să se pună la dispoziția comunității pe timpul stării de urgenţă generate de pandemia de SARS-CoV-2 şi să livreze produse de strictă necesitate celor aflați în categoriile de risc, singurul lucru pe care trebuie să-l facă beneficiarii fiind să apeleze numărul de telefon gratuit 0800.800.254.  Tinerii care au pus bazele asociației al cărei scop este să sprijine eforturile de combatere a pandemiei de coronavirus sunt studenţi ai Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” și ai Universității de Științe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”. „Am plecat de la considerentul că tinerii sunt mai puțin expuși riscului în această perioadă. Universitățile sunt închise, deci avem timp. Concret, facem cumpărăturile în locul persoanelor în vârstă și a celor aflate în dificultate. Considerăm drept urgențe persoanele în vârstă de peste 65 de ani și familiile cu copii. Pe locul doi, ca prioritare, sunt persoanele cu vârsta între 50 și 65 de ani și familiile cu sau fără copii. În măsura în care rămâne timp liber, îi ajutăm și pe cei care nu se încadrează în aceste categorii”, a precizat Ioan Ursache, coordonatorul proiectului. Proiectul a demarat în urmă cu o săptămână, până acum fiind ajutate aproximativ 40 de persoane, valoarea cumpărăturilor făcute de tineri ridicându-se la peste 10.000 de lei. “Voluntarii au urmat un scurt instructaj referitor la măsurile de protecție împotriva infectării, în cadrul căruia a fost stabilit și modul de lucru. Comanda este preluată telefonic de un voluntar și transmisă unui al doilea, aflat la cumpărături. Acesta ține constant legătura cu apelantul, pentru a se asigura că va cumpăra produsele dorite. La livrare, voluntarul lasă produsele în fața ușii, retrăgându-se la distanța de siguranță. Produsele sunt apoi preluate de cel care a solicitat ajutorul, care va plăti, în baza bonului adus de voluntar. Banii sunt lăsați jos, iar voluntarul îi va pune într-un plic special, unde sunt lăsați până a doua zi”, spune Ioan Ursache, care adaugă că, în această perioadă, se cumpără și se livrează cu precădere hrană, medicamente și produse de uz casnic. În funcție de evoluția situației, este posibil ca solicitările acceptate să vizeze doar livrarea de medicamente și produse de bază. „Am stabilit cu Lara Farm un protocol pentru cumpărarea medicamentelor pe baza fotografiei rețetei și a datelor personale ale voluntarului. Vom discuta cu un supermarket ca pe viitor să ne «pună deoparte», cum se spune, produse de bază pentru a putea continua livrările și dacă situația se înrăutățește”, a explicat Ioan Ursache. Centrul de comandă al grupului este la sediul Consiliului Județean Iaşi, instituţie care a decis să sprijine inițiativa grupului de studenți. „Tinerii sunt foarte bine organizați, au entuziasm și dedicare, iar proiectul lor este unul deosebit de util ieșenilor. Sunt bucuros că putem să-i sprijinim în efortul lor. În primă instanță, le-am rezervat o sală din cadrul Consiliului Județean ca bază a voluntarilor și le-am pus la dispoziție o linie telefonică TelVerde, la care ieșenii vor putea suna pentru a solicita ajutor. În limita atribuțiilor noastre legale, îi vom sprijini în continuare, cu orice le va fi necesar”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iaşi. Numărul TelVerde pe care ieșenii îl pot apela pentru a lua legătura cu voluntarii din cadrul programului „Tinerii Salvează România” este 0800.800.254. La acest număr, un voluntar va prelua comenzile zilnic, în intervalul orar 10.00-16.00. Rămân valabile și telefoanele mobile puse la dispoziție de aceștia, respectiv 0726.789.495, 0754.783.596, 0732.466.797 și 0755.813.033. Tinerii care vor să-și ajute semenii se pot alătura echipei de voluntari luând legătura cu coordonatorul proiectului, la numărul de telefon 0740.482.555. Contul asociației, în care pot fi făcute donații ce vor fi folosite în derularea proiectului este RO06BRDE240SV84163832400. „Noi am început cu un fond propriu de 3.000 de lei. Suma începe să devină insuficientă, pe măsură ce activitatea se extinde și este de așteptat să fie depășită de necesități atunci când situația se va agrava. Am găsit sponsori care ne ajută cu partea logistică. Autonom Rent-a-car ne-a pus la dispoziție două mașini. Avtek, o mașină cu șofer. Dimmer Comănești, motorină. Ne mai trebuie o sumă pe care să o putem rula”, a precizat Ioan Ursache. Foarte important de menționat este că apelarea numărului de telefon TelVerde este gratuită, la fel și livrarea produselor. Practic, cel care solicită sprijinul voluntarilor trebuie să achite doar contravaloarea produselor cerute, fără alte costuri suplimentare.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;