Senatorul USR de Iaşi Dan Lungu susține demersurile Asociației Editorilor din România (AER) și pe cele ale scriitorilor care solicită reprezentanților Guvernului să aloce, în contextul crizei provocate de pandemia de coronavirus, fonduri pentru a veni în sprijinul culturii scrise și de a intervene rapid prin luarea unor măsuri care să permită tuturor celor implicați traversarea acestei perioade dificile. Asociația Editorilor din România a semnalat faptul că, în urma închiderii mai multor lanțuri de librării și blocării activităților autorilor, traducătorilor, ilustratorilor și agenților literari, industria culturii scrise are în acest moment nevoie de ajutorul Guvernului, ajutor de care nu a beneficiat niciodată în ultimii 30 de ani. Seria de măsuri imediate pe care membrii asociației o propun reprezentanților Guvernului implică acordarea imediată de împrumuturi cu dobândă subvenționată pentru distribuitori, amânarea la plată a obligațiilor fiscal-bugetare pentru toate entitățile din segmentul culturii scrise pe perioadă determinată, rambursarea în 30 de zile a datoriilor restante ale bugetului de stat către IMM-urile din domeniul editorial și facilitarea unui dialog între bănci și clienții care activează în cultura scrisă pentru reeșalonarea debitelor curente și prelungirea scadențelor. Această solicitare este dublată și de o petiție inițiată de scriitorul Cristian Fulaș, semnată până în prezent de peste 400 de persoane. Prin intermediul acesteia, autorul atrage și el atenția reprezentanților Guvernului asupra crizei care se resimte profund și în sectorul culturii scrise și solicită alocarea unui fond de urgență pentru susținerea autorilor români, pentru ca aceștia să-și poată continua activitatea. „Vremurile pe care le trăim sunt grele pentru toată lumea și criza nu ocolește deloc industria cărții. Toți profesioniștii români care țin în viață cartea și cultura scrisă sunt grav afectați și trebuie sprijiniți cu celeritate și susținuți să-și continue activitatea. Avem deja un model pe care îl putem urma – cel al Franței – unde Centrul Național al Cărții a deblocat deja zilele trecute un fond de cinci milioane de euro pentru susținerea industriei cărții. Solicit și eu Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, și întregului Guvern să își îndrepte atenția către măsurile înaintate de Asociația Editorilor din România și să ia în considerare alocarea unui fond de urgență similar, însoțit de o strategie coerentă. E știut faptul că avem un consum cultural scăzut comparativ cu alte țări europene, iar în perioada aceasta, odată cu dispariția și acestor puțini consumatori de cultură, criza devine dramatică în lipsa unui sprijin financiar, a unui plan de salvare”, declară Dan Lungu, scriitor și senator USR de Iași. Potrivit unui studiu Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an, consumul scăzut de cultură fiind strâns legat și de numărul scăzut al librăriilor. Cu numai două librării la o sută de mii de locuitori, România este totodată și țara cu cele mai puține librării din Europa. În ceea ce privește bugetul pe care un român îl investește, în medie, în activități culturale pe an, acesta este de 27 de euro, conform Barometrului de Consu Cultural 2018, lansat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală. Cea mai mare parte a sumei este alocată însă pentru plata serviciilor de televiziune, și nu pentru cinematografie, teatru sau cultură scrisă.
Senatorul Dan Lungu solicită sprijinul Guvernului pentru salvarea culturii scrise și a industriei cărții
Filed in: Cultură, Informațía zilei