Hartă online cu producătorii locali pusă la dispoziţia ieşenilor

Din cauza situației cauzate de pandemia cu noul coronavirus, Fabricat în Iași vine în întâmpinarea publicului și susținerea producătorilor locali cu o hartă a producătorilor locali. Astfel, începând cu data de 24.03.2020, ora 21.00, ieșenii au acces la o hartă performantă cu direcții și detaliile de contact ale antreprenorilor de alimente locali. În momentul de față sunt listați peste 60 de producători pe mai multe categorii de produse: alimente, fructe și legume, produse apicole, panificatie, medicamente, cafea, educație. Harta poate fi accesată pe pagina de internet www.FabricatInIasi.ro. “În zilele următoare, în listă vor fi introduși peste o sută de producători locali, pe care ieșenii îi pot contacta și de la care pot cumpăra alimente naturale și autohtone. În contextul actual, Fabricat în Iași crede că este extrem de important ca cetățenii ieșeni să susțină producătorii locali. Domeniul desfacerilor este puternic afectat iar producătorii locali trebuie să fie susținuți”, declară Sebastian Constantin Bîrzu, manager de program Fabricat în Iaşi. Programul Fabricat în Iași, derulat de Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii (APEC), îşi propune să motiveze consumatorii ieșeni să opteze pentru produse și servicii locale și să faciliteze deschiderea către piața locală a producătorilor din Iași. Fabricat în Iași recomandă cetățenilor Ieșeni să rămână în siguranța casei lor, să se spele mai des pe mâini conform recomandărilor făcute de specialiștii din domeniu și să evite zonele aglomerate.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;