Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi a încheiat un contract cu Laboratoarele Praxis privind achiziționarea de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) şi teste rapide pentru confirmarea infecţiei cu noul coronavirus, destinate personalului didactic. “Laboratorul Praxis din Iași este singura entitate privată din Moldova care are omologată procedura de testare. Testele rapide pot fi realizate chiar de astăzi. Testele genetice (PCR) vor deveni operaționale de săptămâna viitoare”, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, care a precizat că membrii sindicatului pot beneficia de efectuarea testelor în următoarele condiții: trimitere de la medicul de familie sau Spitalul Boli Infecțioase, declarație pe proprie răspundere că prezintă simptome ce ar putea indica suspiciunea de infecție cu virusul COVID-19 (în acest caz nu mai este necesară trimiterea de la medicul de familie) şi, resepctiv, dacă au certitudinea că au intrat în contact cu o persoană infectată. Urgențele vor fi semnalate prin mesaj scris, la numărul 0752193822, sau pe Whatsapp și email uslipiasi@yahoo.com. Legitimarea la Laboratorul Praxis se face doar pe baza cardului de membru USLIP IAȘI și a buletinului/cărţii de identitate.
Teste în timp real şi teste rapide pentru depistarea coronavirusului pentru membrii USLIP Iaşi
Filed in: Educație, Informațía zilei