Până acum, în judeţul Iaşi au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus un număr de 54 de persoane, dintre care 28 au declarate vindecate şi externate din spital, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Un număr de 2.583 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate de medici, în timp ce 675 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. Tot la nivelul judeţului Iaşi, conform ultimelor centralizări, un număr de 357 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, iar o persoană a ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare. De la intrarea în vigoare a măsurilor de protecţie impuse de starea de urgenţă, structurile Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) şi cele ale Poliţiei Locale au efectuat un număr de 2.089 de verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricţiilor stabilite. De asemenea, în urma misiunilor efectuate cu privire la respectarea Ordonanţelor Militare au fost aplicate 458 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 914.200 lei.
CORONAVIRUS: 54 de ieşeni confirmaţi pozitiv, 28 declaraţi vindecaţi şi 2.583 izolaţi la domiciliu
Filed in: Informațía zilei, Sănătate