Primarul Mihai Chirica a participat luni la o videoconferinţă cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi directorii unităţilor şcolare din municipiu, având ca temă identificarea și luarea de măsuri de susținere a activității didactice preuniversitare în contextul restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, discuţiile au vizat, printre altele, asigurarea unei colaborări cât mai eficiente între autorităţile locale, Inspectoratul Școlar Județean și unitățile școlare, în vederea exploatării cât mai eficiente a dispozitivelor necesare organizării activității didactice la distanță, în acest sens, primarul Mihai Chirica luând act şi mulţumind directorilor pentru disponibilitatea acestora de a asigura toate condițiile pentru buna funcționare a echipamentelor furnizate de municipalitate. În al doilea rând, discuțiile au privit posibilitatea de a generaliza în Municipiul Iași o rețea de monitorizare a activității școlare a elevilor prin intermediul catalogului electronic, la care toate cadrele didactice și părinții să aibă acces pe aceeași platformă. De asemenea, atât reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, cât și directorii și-au manifestat deschiderea și susținerea față de acest proiect. „Ca primar al Municipiului Iași, oraș prin excelență educațional, am spus întotdeauna că școala are prioritate! Sunt perfect conștient și hotărât să luăm toate măsurile necesare pentru a preveni îmbolnăvirea, dar sunt convins că nu avem dreptul de a sacrifica o generație de elevi! De aceea, în perioada următoare, în funcție de consultările cu specialiștii din sistemul educațional și cu autoritățile sanitare, vom lua și anunța și alte măsuri pentru sprijinirea activității didactice în orașul nostru”, a declarat, la finalul întâlnirii, primarul Mihai Chirica, care a adăugat că temele de discuţie cu reprezentanţii învăţământului preuniversitar vor rămâne, în continuare, în dezbatere, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean şi profesorii fiind invitați să le analizeze, completeze și să le îmbunătățească, în vederea găsirii celor mai eficiente și mai sigure măsuri. Pe lângă primarul Mihai Chirica, în sala Mare a Primăriei Municipiului Iași au fost prezenți inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, Genoveva Aurelia Farcaș, directorul executiv al Direcției de Asistență Socială Iași, Luminița Munteanu, și reprezentantul rețelei de medicină școlară, iar la discuțiile organizate online în sistem de videoconferință au participat directorii a 35 de unități de învățământ cărora le-au fost repartizate echipamentele achiziționate de municipalitate în vederea organizării a 40 de centre de educație online.
Măsuri de susţinere a activităţii didactice în contextul restricţiilor impuse de pandemie
Filed in: Educație, Informațía zilei