În urma confirmării mai mulor cazuri de COVID-19 la Secţia de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a declanşat o anchetă epidemiologică. Astfel, în urma testărilor efectuate la secţia de ortopedie, pană în prezent au fost depistaţi cu noul coronavirus şase pacienţi, dintre care trei din judeţul Botosani. „Toţi aceştia s-au prezentat pentru internare la unitatea medicală în perioada 23.04 – 30.04.2020. De asemenea, rezultatele de laborator au evidenţiat prezenţa virusului şi la şapte cadre medicale, trei asistenţi medicali şi patru infirmieri. Până în prezent, au fost efectuate 139 de recoltări, 108 de la personalul medical şi 31 de la pacienţii acestei secţii. Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare şi urmăreşte să stabilească în continuare toţi contacţii direcţi”, a precizat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.
Focar de infecţie cu noul coronavirus la Spitalul „Sfântul Spiridon”
Filed in: Informațía zilei, Sănătate