Începând de săptămâna viitoare va fi reluat transportul public pentru toate categoriile de salariaţi

Începând de săptămâna viitoare, transportul în comun din municipiul Iaşi va fi redeschis tuturor categoriilor de persoane, cu respectarea regulilor de distanţare socială pentru prevenirea riscului de extindere a pandemiei cu noul coronavirus şi a condiţiilor impuse de Ordonanţele Militare aflate în vigoare. „Având în vedere că tot mai multe societăţi comerciale şi agenţi economici din municipiu şi-au reluat sau urmează să-şi reia activitatea, am decis ca începând cu data de 11 mai, transportul public să fie extins, pentru a permite salariaţilor să ajungă în timp util la locurile de muncă. Astfel, începând de săptămâna viitoare, Compania de Transport Public va pune zilnic la dispoziţia călătorilor 69 de autobuze şi 26 de tramvaie, pe toate traseele din oraş”, a declarat primarul Mihai Chirica, astăzi, într-o conferinţă de presă desfăşurată în sistem de videoconferinţă, el precizând însă că accesul călătorilor în mijloacele de transport în comun se va face cu respectarea aceloraşi reguli sanitare aplicate şi în prezent. „Urcarea în autobuz sau tramvai se va face doar în limita locurilor disponibile, călătorii fiind obligaţi să poarte mască de protecţie şi mănuşi, precum şi adeverinţa de salariat”, a subliniat edilul. În ceea ce-i priveşte pe pensionari, aceştia vor avea, în continuare, la dispoziţie, curse speciale cu ajutorul cărora se vor putea deplasa în oraş, în aceleaşi condiţii ca şi până acum.  În cazul în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării va decide ca elevii claselor terminale (a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a) să poată merge la şcoală pentru încheierea mediilor şi pregătirea în vederea susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi, respectiv, Bacalaureat,  municipalitatea va pune la dispoziţia acestora curse speciale, accesul în mijloacele de transport în comun urmând să se facă cu respectarea aceloraşi reguli de distanţare socială, aplicate şi celorlalte categorii de persoane. Primarul Mihai Chirica a mai anunţat că începând cu data de 17 mai, odată cu scoaterea la stradă a întregului parc auto, Compania de Transport Public va amenaja în apropierea staţiilor mijloacelor de transport în comun puncte speciale de verificare a temperaturii corporale a călătorilor. „Vor fi, în total, 45 de puncte de verificare, care vor fi deservite fiecare de câte un salariat de la CTP, care va avea ca sarcină să măsoare temperatura corporală a călătorilor la urcarea în mijloocul de transport în comun. Împreună cu specialiştii s-a stabilit ca limită maximă a temperaturii valoarea de 37,5 grade. Aceste puncte de verificare vor funcţiona zilnic între orele 06.00 – 14.00 şi, respectiv, 14.00 – 22.00”, a precizat şeful municipalităţii.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;