Creşele din municipiu vor fi redeschise începând de săptămâna viitoare

Primăria a finalizat pregătirile pentru redeschiderea în cele mai bune condiții a creșelor din municipiu începând de luni, 22 iunie 2020. Activitatea creșelor va fi organizată în condiții stricte de igienă și protecție sanitară și în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Muncii și Protecției Sociale nr. 1.076 / 4.518 / 3.936 / 2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, publicat în Monitorul Oficial luni, 15 iunie (Ordinul poate fi consultat aici: https://bit.ly/2C4j78K). Printre numeroase alte măsuri, ordinul prevede obligativitatea asigurării în creșe a unei suprafețe de minim 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil, a unei distanțe de cel puțin 2 metri între paturi, măsuțe etc. precum și organizarea jocurilor astfel încât copiii să nu se apropie la mai puțin de 2 metri unii de alții. Aceste prevederi presupun reducerea semnificativă, la circa o treime, a numărului de copii care pot sta simultan în săli de clasă și de masă, dormitoare și alte spații comune. Cu alte cuvinte, activitatea în creșe trebuie reorganizată în așa fel încât dintr-o grupă normală de 25 de copii să fie organizate trei grupe de câte 8 – 9 copii. În prezent, Direcția Creșe dispune de 959 de locuri în cele 11 creșe deschise (creṣele cu numerele 2, 6, 8, 9, 10, 14, 15, 19, 24 și 25 și Creșa Municipală, amenajată în 2019 la fostul Hotel Municipal), din care 370 sunt rezervate copiilor reînscriși, diferența, în condiții normale, fiind disponibilă pentru cererile noi. Dată fiind obligativitatea respectării măsurilor de siguranță descrise mai sus, conducerea Primăriei Municipiului Iași a luat decizia ca activitatea creșelor să fie reluată doar cu cei 370 de copii reînscriși. Înscrierea pentru cele 589 de locuri care ar fi fost libere în condiții normale va fi făcută după 15 iulie, în funcție de evoluția pandemiei COVID-19 și de deciziile care vor fi luate de autoritățile centrale. În cursul zilei de duminică, 21 iunie, va avea loc inaugurarea Creșei nr. 10, unde au fost încheiate lucrările de modernizare, iar până la sfârșitul anului vor fi finalizate lucrările de extindere și modernizare de la Creșa nr. 1. Valoarea totală a investiției la cele două creșe se ridică la aproape 4 milioane de lei. În perioada în care creșele au fost închise Primăria Municipiului Iași a făcut toate reparațiile și dotările necesare, iar în această perioadă coordonează ultimele acțiuni de curățenie și dezinfecție, astfel încât reluarea activității să se facă în condiții cât mai sigure. De asemenea, Direcția Creșe a primit fondurile necesare de la municipalitate și a achiziționat stocuri de materiale de igienizare și dezinfecție, precum și măști și mănuși de protecție. În această perioadă personalul Direcției Creșe este rechemat la serviciu, astfel încât de luni, 22 iunie, în cele 11 creșe deschise vor lucra circa 230 de angajați, toți aceștia fiind riguros instruiți cu privire la prevederile ordinului menționat. Suplimentar față de măsurile prevăzute în Ordin, primarul Mihai Chirica a dispus conducerii Direcției Creșe să acorde o atenție sporită organizării triajului epidemiologic al angajaților și copiilor, în cazul Creșei nr. 6 acesta urmând să fie făcut într-un cort amenajat la intrarea în unitate.  Totodată, edilul-șef a cerut conducerii Direcției Creșe să ia măsuri pentru organizarea cât mai multor activități (jocuri, luarea mesei etc.) în aer liber, municipalitatea urmând să asigure corturile, mobilierul și celelalte dotări necesare. Nu în cele din urmă, primarul Mihai Chirica a decis ca, în ciuda costurilor suplimentare generate de măsurile de protecție, igienizare și dezinfecție, să nu fie percepute tarife suplimentare de la părinți. În altă ordine de idei, Primăria Municipiului Iași vine în sprijinul familiilor de ieșeni care beneficiază de serviciile unei bone. Concret, în virtutea prevederilor unei Hotărâri de Consiliu Local votate pe 29 mai, familiile care au astfel de angajate cu forme legale vor primi ajutoare financiare de la municipalitate. Programul va fi gestionat prin Direcția de Asistență Socială (DAS) și se aplică în conformitate cu Legea nr. 35 / 2020 privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bonă. De acest ajutor pot beneficia persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și ale căror venituri sunt de până la 3.500 de lei pe membru de familie. Conform documentului menționat, ajutorul financiar va fi acordat lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:

  1. a) până la 2.100 lei – 710 lei;
  2. b) de la 2.101 lei până la 2.500 lei – 550 lei;
  3. c) de la 2.501 lei până la 3.000 lei – 390 lei;
  4. d) de la 3.001 lei până la 3.500 lei – 250 lei.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;