În satele județului Iași există, la momentul actual, 115 școli cu toaletele amplasate în exterior, fără apă și canalizare și 104 școli cu toalete amplasate în curte, dar racordate la apă și canalizare sau fosă septică. Senatorul USR Dan Lungu atrage atenția asupra acestei probleme extrem de grave care persistă și la începutul acestui an școlar, în urma adresării unei interpelări Ministrului Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, referitoare la grupurile sanitare ale școlilor din mediul rural ieșean și la măsurile punctuale asupra cărora autoritățile trebuie să se concentreze ca această problemă să fie soluționată cât mai curând. Grupurile sanitare școlare necorespunzătoare sunt o problemă reală în România, unde la începutul anului școlar 2019 – 2020 existau 1.176 de școli cu toalete în curte, majoritatea aflate în mediul rural. Una dintre cele mai afectate zone în acest sens este cea a Moldovei unde, așa cum este precizat în Strategia pentru modernizarea infrastructurii educaționale 2018-2023 adoptată de Guvernul României pe data de 23 aprilie 2018, în județele Vaslui, Botoșani, Iași și Vrancea aproximativ unul din trei elevi nu are acces la grupuri sanitare în interior. Astfel, conform Hotărârii nr. 479 din 16 iunie 2020 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale prevăzute în bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru finanțarea în anul 2020 a unor cheltuieli ale școlilor, a fost repartizat un total de 17.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare care au fost finanțate în 2019 și ale căror lucrări nu au fost realizate sau finalizate până la data de 31 decembrie 2019. Din total, 2.307 lei sunt alocați finalizării a 35 de lucrări desfășurate la nivelul școlilor din județul Iași. În cazul unitățile de învățământ care încă nu dispun de grupuri sanitare, în anul 2020 Ministerului Educației și Cercetării a alocat un buget de 14.269 lei pentru amenajarea și asigurarea cu utilități a acestora. De această dată, pentru zece dintre școlile din județul Iași, din comunele Bivolari, Brăești, Ciurea, Cotnari, Dulhești, Erbiceni, Fântânele, Sinești și Sirețel, a fost acordată suma de 1.309 lei. „Faptul că în Iași numărul școlilor care încă nu dispun de un grup sanitar racordat la apă curentă și canalizare este în continuare atât de mare nu poate fi decât îngrijorător, mai ales în contextul epidemiei de COVID-19. Grupurile sanitare cu apă curentă sunt un factor esențial în păstrarea igienei personale, care poate fi cu greu întreținută în lipsa acestora. În condițiile în care școala a început deja, iar unul dintre cele mai importante moduri în care poate fi prevenită infestarea și răspândirea coronavirusului este spălatul regulat pe mâini, se poate spune că grupurile sanitare racordate la apă curentă sunt o problemă urgentă care trebuie rezolvată cât mai curând”, a menționat senatorul Dan Lungu. Răspunsul Ministerului Educației și Cercetării la interpelearea adresată poate fi citit accesând link-ul: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20r%2011%2006%20lungu%20d%203394%20b.pdf
115 școli din mediul rural ieșean cu grupuri sanitare amplasate în exterior, fără apă curentă
Filed in: Educație, Informațía zilei